Saturn în Peşti şi Karma de Ignoranţă

Zodia Peștilor este în strânsă legătură cu imaginația, subconștientul și solitudinea. În strânsă legătură cu religia, spiritualitatea și învățarea continuă, constelația Peștilor este cea care ne ajută să accedem la creativitatea latentă din subconștientul nostru, și să găsim acolo soluții pentru toate problemele noastre, inspirație, și ingenuitate.

Planeta Saturn, planeta Karmei, este una dintre planetele care ne impactează cel mai puternic în momentul tranzitului prin constelația pe care o tranzita în momentul nașterii noastre. Planetă a seriozității, a regulilor, a rigidității și a timpului, Saturn ne obligă să ne confruntăm cu dificultățile cele mai dure, aproximativ o dată la 28 de ani. Pentru o mai profundă înțelegere a simbolisticii planetei Saturn, vă invităm să citiți articolul dedicat acestei planete.

Saturn în Peşti (♄ în ♓)

Atunci când serioasa planetă Saturn tranzitează creativa zodie a Peștilor, apare un contrast puternic. Zodia Peștilor este asociată cu imaginația si religia, în timp ce Saturn este cu rigoarea, concretul și regulile. De aceea, nativii cu această poziție în Astrograma lor Natală pot fi puși față în față cu situații-limită legate de spiritualitate sau de studiile superioare, atunci când în viața lor are loc tranzitul saturnian.

Cum Saturn ne pune față în față cu situații de viață tranșante și dure, e de datorita noastră să luam aceste situații ca pe niște oportunități de creștere, să învățăm lecțiile pe care le avem de învățat, și să nu ne simțim victime ale destinului. Iar în cazul în care nu reușim să ne învățăm lecțiile, un nou tranzit saturniat – peste următorii 28 de ani – ne va pune din nou față în față cu lecții similare, uneori poate chiar mai dure.

Calculul perioadei tranzitului lui Saturn în Peşti

Ceea ce este numit simplist Saturn în Pești înseamnă, de fapt, perioada în care planeta Saturn traversează constelația Peștilor. De cele mai multe ori, tranzitul este unul direct, dar există și situații în care mișcarea este retrogradă. Saturn revine în constelația pe care o tranzita în momentul nașterii noastre cam o dată la 28 de ani. Durata unui tranzit este de apoximativ doi ani și jumătate.

Este interesant că această informație a tranzitului Saturnian există în subconștientul colectiv chiar și al persoanelor care suțin că nu cred în Astrologie. Adesea, aceste persoane se referă la perioada tranzitului saturnian ca la criza de 30 de ani. Majoritatea persoanelor care ajung în jurul acestei vârste încep să își pună întrebări existențiale: care este rostul meu pe Pământ? Am făcut alegerile potrivite? Am urmat studiile pe care am dorit să le urmez? Am ales partenerul potrivit pentru a întemeia o familie? Am procedat corect că nu m-am căsătorit? Ar fi fost mai bine să am copii? Vor regreta că nu am facut copii? Voi regreta că am făcut copii? Ar fi fost mai bine să mai experimentez puțin, să nu îmi sacrific viața?

Acestea sunt întrebările pe care și le adresează majoritatea oamenilor în jurul acestei vârste, inclusiv oamenii care sunt extrem de fericiți și împăcați cu alegerile pe care le-au făcut. Dar mulți dintre cei care trec prin această perioadă, vor face schimbări radicale, care îi pot surprinde pei cei care îi cunosc îndeaproape: unii vor renunța la familie sau la relațiile de lungă durată, alții își vor abadona cariera construită cu ani de efort și muncă, alții vor începe să călătorească, alții vor căuta o cale religioasă – fiecare în funcție de tipul de karma cu care s-a născut.

Tabel cu Calculul planetei Saturn în Pești– Tranzituri între 1962 şi prezent – În momentul scrierii acestui articol, în anul 2022, Saturn tranzitează constelaţia Vărsătorului. Începând cu luna Martie a anului viitor, Saturn va intra în zodia Pești.

PoziţieÎnceputFinal
Saturn în Peşti Retrograd18 Octombrie 193713 Ianuarie 1938
Saturn în Peşti24 Martie 196415 Septembrie 1964
Saturn în Peşti16 Decembrie 196402 Martie 1967
Saturn în Peşti21 Mai 199329 Iunie 1993
Saturn în Peşti29 Ianuarie 199406 Aprilie 1996
Saturn în Peşti08 Martie 202325 Mai 2025
Saturn în Peşti02 Septembrie 202513 Februarie 2026



Saturn în Peşti şi Karma de Ignoranţă

La fel ca și celelalte zodii mutabile, și zodiei Pești îi corespunde karma de ignoranță. Aceasta se definește prin faptul că, în existențele anterioare, nativii au făcut abuz de cunoașterea pe care o dețineau, pentru a profita de ea în interese meschine, sau au avut o cunoaștere extraordinară, un dar aparte de la Dumnezeu, pe care nu l-au folosit și l-au irosit. În această viață au de plătit un preț pentru acțiunile sau inacțiunile lor anterioare, preț reflectat sub forma karmei de ignoranță.

Utilizarea inadecvată a energiei planetelor Jupiter şi Neptun în vieţile anterioare

Jupiter este planeta justiției divine, motiv pentru care semnele Pești și Săgetător vor avea întotdeauna o aspirație către dreptate și, posibil, tendința de a-i judeca pe cei pe care îi consideră că greșesc. Acesta poate fi un mare dar, dar poate fi și o capcană, deoarece judecata ar trebui să o facă doar Dumnezeu, iar lecția noastră ar fi să îi iubim și să îi iertăm pe ceilalți, nu să îi judecăm.

Se spune că atunci când îi judecăm pe alții, preluăm asupra noastră o parte din bagajul lor karmic. Altfel spus, atunci când judecăm o altă persoană pentru o reacție pe care o are, pentru cum se comportă într-o anumită situație, pentru deciziile pe care le ia, Destinul le va pune într-o situație foarte similară. Vom atrage în viața noastră una sau mai multe experiențe dificile, similare cu cele prin care trece persoana pe care am judecat-o, pentru a trăi pe pielea noastră trăirile pe care cealaltă persoană le-a avut. Aceasta nu este o formă de pedeapsă, ci este o oportunitate pentru noi de a deveni mai empatici, mai înțelegători, și de a învăța să nu mai răspundem cu judecată, ci cu compasiune și empatie atunci când vedem la ceilalți reacții sau acțiuni care ni se par nepotrivite sau neplăcute.

Situaţii pe care Saturn le aduce în viaţa acestor nativi

Nativii care s-au născut cu Saturn în Pești cel mai probabil au făcut abuz în alte situații, sau chiar în alte existențe, de energia Jupiteriană, sau Neptuniană. Pentru a se echilibra, lecțiile pe care le au de învățat sunt legate de renunțarea la judecată, și înlocuirea ei cu înțelegere, compasiune, și acceptarea celor din jur așa cum sunt ei. Este foarte ușor să credem că cineva ne-a făcut un rău pentru că este un om rău, pentru că este egoist, sau pentru că nu îi pasă de impactul pe care acțiunile sale îl are asupra noastră sau asupra mediului. Dar adevărata măiestrie este a celor care reușesc să depășească aceste preconcepții, și să vadă suferința din spatele acțiunilor egoiste sau necontrolate, oferind compasiunea și empatia speficice energiei planetei Neptun.

Lecţiile de viaţă – cum putem arde Karma indicată de poziţia lui Saturn

Dacă reușim să ne trăim viața cu deschidere spre cunoaștere și dezvoltare, vom înțelege că situațiile dificile apar în drumul nostru pentru ca noi să învățăm anumite lecții, să devenim mai buni, mai desăvârșiți, mai liberi. De aceea, cei care își studiază astrograma natală și se ghidează după poziția lui Saturn pentru a se cunoaște mai bine, pot ajunge să învețe lecțiile de care au nevoie pentru a duce vieți mai împlinite și pline de sens.

Compasiunea, empatia, înțelegerea emoțiilor celorlalți

Saturn ne pune față în față cu limitările și fricile noastre, dar și cu situațiile în care amânăm la nesfârșit anumite acțiuni pe care ne dorim să le facem, și care ar servi maturizării noastre. Energia planetei Saturn va acționa în viețile noastre în ariile în care încă nu ne-am definit foarte clar personalitatea, și vor apărea în viața noastră situații și teste care ne vor forța să ne formăm un caracter, o personalitate puternică, atunci când le vom înțelege valoarea și le vom stăpâni.

Nativii care au Saturn în semnul Peștilor se vor simți adesea fragili și vulnerabili, motiv pentru care e posibil să atragă în viața lor situații și interacțiuni în urma cărora vor fi răniți. Atunci când aceste situații se întâmplă, mecanismele lor de de apărare vor conduce aceste persoane spre judecăți (Persoana asta mi-a făcut rău, este o persoană rea, cum a putut să îmi facă una ca asta?). Dacă nu se descoperă cauza apariției acestor tipuri de situații, aceste persoane vor intra într-un cerc vicios în care vor atrage tot mai multe situații similare, care se vor tot repeta aproape la nesfârșit, dacă nativii nu reușesc să își invețe lecțiile de viață.

Lecţiile de viaţă

Ceea ce au de învățat cei care se află în astfel de situații este lecția compasiunii, a empatiei și a înțelegerii emoțiilor pe care le au celelalte persoane. Chiar dacă cealaltă persoană face o acțiune care ne rănește, oamenii prin definiția lor nu sunt răi. Ei nu au ca scop să ne facă rău nouă sau altora, nu au ca scop să distrugă mediul sau să strice relații. Motivul pentru care au comportamente distructive este suferința – iar suferința lor este manifestată în mod neproductiv, prin acțiuni sau cuvinte care îi pot răni pe cei din jur.

Exista multe cărți sau alte resurse pe tema compasiunii, cum ar fi cea scrisă de Tara Brach, din care ne putem inspira, care ne pot ajuta să devenim mai conștienți de noi înșine, și să îi înțelegem mai bine pe cei din jur, să îi putem accepta și iubi pentru ceea ce sunt, cu aspectele lor pozitive, dar și cu limitările lor.

Sacrificiul de sine

Una din capcanele în care cad persoanele cu Saturn în Pești este că au tendința de a se sacrifica pentru cei din jur. Neptun revarsă energia compasiunii asupra celor pe care îi influențează, ceea ce îi face pe nativi să fie atenți și grijulii la nevoile celor din jur. Dar există o foarte mare diferență între a oferi iubire dintr-un preaplin sufletesc, și a oferi atunci când cel care oferă dă prea mult de la sine. Altruismul este o virtute care face ființa umană minunată, dar trebuie să fim altruiști, să oferim și să avem grijă de ceilalți atunci când noi suntem bine, când noi am avut deja grijă de propriile nevoi, și avem resurse suficiente pentru a-i servi pe ceilalți.

Unii ar putea cădea în capcana de a considera o astfel de gândire ca fiind egoistă. Nu este nicidecum așa. A avea grijă de noi înșine – de starea noastră de sănătate, de bunăstarea emoțională, materială, spirituală, socială – ar trebui să fie prioritatea fiecăruia dintre noi. Pentru că dacă noi nu ne îngrijim, vom fi susceptibili la diverse boli, la probleme financiare, la izolare socială sau alte situații neplăcute, și vom avea atunci nevoie de ajutorul celor din jur pentru a depăși momentele dificile.

Lecţiile de viaţă

Desigur, ființa umană este în esență o ființă socială, supraviețuind pe baza interdependeței și ajutorului reciproc. Dar lecția de viață a acestor persoane este să învețe să aibă mai întâi de toate grijă de propria persoană, să își satifacă propriile nevoi, și doar apoi să se îndrepte spre nevoile celorlalți. Atunci vor avea capacitatea să ofere dintr-un spațiu de bunăstare, generozitate și iubire, și nu se vor naște așteptări de reciprocitate, pretenții sau resentimente.

Există multe cărți și resurse despre grija de sine, precum există și diverse programe de dezvoltare personală, cercuri sau workshopuri pe această temă. Dar principiile de bază sunt simple: să avem grijă de alimentație și somn, mișcare, igienă, timp pentru noi, îngrijire medicală, viață socială și activități împlinitoare. Dacă ne reamintim de acestea, să ne ocupăm de aceste aspecte în mod constant, vom avea o bază fizică și emoțională solidă, și vom fi în poziția în care putem oferi și celor din jur.

Victimizarea

În strânsă legătură cu sacrificiul de sine, victimizarea apare atunci când oferim mai mult decât aavem capacitatea să oferim, iar apoi începem să adunăm resentimente. Resentimentele față de cealaltă persoană apar doar în cazul în care noi am oferit cu un scop – cu scopul de a obține ceva la schimb, cu scopul ca celălalt să rămână dator, cu scopul de a ni se returna favorul la un moment dat. Deși este firesc să avem anumite relații de interdependență, acestea ar fi pure doar dacă schimbul ar fi bazat pe ceea ce fiecare poate oferi cu plăcere, și nu pe angajamente, vinovății, obligații și reproșuri.

Victimizarea ia de obicei o formă de tipul Vai câte am făcut eu pentru persoana asta și ea nu face pentru mine! Dacă am fi oferit din iubire, și fără așteptări, nu am fi ajuns să avem asemena pretenții asupra altei persoane.

Lecţiile de viaţă

Primul pas pentru a ieși din această capcană este să învățăm să avem grijă de noi înșine. Resurse precum cartea Codul Autovindecării ne pot ajuta să creăm și să consolidăm o bază solidă pentru personalitatea noastră și starea generală de bine. Dar dacă deja am investit foarte mult în alte persoane, dacă deja am oferit foarte mult fără să primim o investiție similară din partea celeilalte persoane, atunci e bine să evităm capcana resentimentelor. Calea renunțării este o excelentă carte care ne învață cum să renunțăm la gândurile și emoțiile negative, care ne fac rău, cum ar fi vinovăția, rușinea, neputința, furia, dorința, și tot ceea ce ne împiedică să trăim în pace.

Prin înțelegerea cauzelor care aduc nefericire în viața lor și integrarea lecțiilor de viață, acești nativi pot învăța să recunoască capcanele întinse de Saturn, și să nu cadă din nou și din aceleași capcane, trăind o viață împlinitoare și plină de sens.



 

Imagine featured de energepic.com via Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *