Lilith ⚸ Luna Neagră în Astrologie, în Zodii. Calcul Lilith la naștere

Cunoscut şi sub numele de Luna Neagră, Lilith reprezintă numele care s-a dat unui punct matematic ce se găseşte în fiecare Astrogramă Natală. Nu este nicidecum un corp ceresc distinct, ci este punctul care se afla la cea mai mare distanţă pe orbita Lunii în jurul Pământului, în momentul naşterii noastre. Traiectoria Lunii în jurul Pământului nu este circulară, ci eliptică. De aceea, rotaţia Lunii este influenţată atât de gravitaţia Pământului cât şi de acest vid pe care îl numim Lilith.

Simbolistica lui Lilith în Astrologie

Simbolul lui Lilith ⚸ este o lună neagră lipită de o cruce. Luna semnifică planul emoţional, dar întunecat, înşelător, iar crucea reprezintă legătura cu planul material.

În Astrologie, Lilith semnifică o arie întunecată a vieţii noastre, un sector în care adesea întâmpinăm dificultăţi sau provocări care ne pot ajuta să evoluăm. Interpretarea lui Lilith se face şi în case şi în zodii, şi ne poate ajuta să înţelegem unde sunt provocările noastre cele mai ascunse, şi cum putem să le facem faţă.

Lilith - Luna Neagră în Astrologie
Lilith – Luna Neagră în Astrologie – Simbol

De obicei, sectorul în care se află Lilith în Astrograma Natală este un sector în care nu ne descurcăm, sau nu înţelegem exact ce se întâmplă acolo. Lucrurile pot fi neclare, sau le interpretăm noi greşit, sau pur şi simplu părem să nu avem suficient discernământ pentru a ne ocupa de ele aşa cum am dori. Cauzele pot fi multiple. E posibil ca încă din copilările să ni se fi indus anumite valori, fie de către părinţi, fie de către celelalte persoane care s-au ocupat de creşterea şi educaţia noastră. E posibil să fi existat multă ruşine legată de acest subiect, să fie un subiect tabu, ascuns sub preş, sau un subiect care ne-a fost prezentat distorsionat.

Lilith
Lilith, imagine de Alex Mihai via Unsplash

Şi la vârsta adultă vom avea dificultăţi în a înţelege cu claritate ce se întâmplă în sectorul respectiv. Dacă în celelalte aspecte ale vieţii, pentru a ne dezvolta, putem avea abordări destul de raţionale, în sectorul în care se află Lilith problemele sunt astupate adânc în subconştient, şi ne poate fi extrem de dificil să le observăm. Ne-ar putea ajuta obiectivarea din exterior, dar ne va fi destul de dificil să înţelegem şi să credem ce ni se spune, din cauza lentilei distorsionate cu care noi vedem acea realitate. Pur şi simplu, s-ar putea să nu îi credem pe cei ce ne prezintă altceva.

Tot sectorul în care se află Luna Neagră e şi un sector în case ne putem simţi extrem de neînţeleşi. Fie proiectăm o cu totul altă imagine decât ceea ce vrem să proiectăm, fie ne străduim să ne facem văzuţi dar pur şi simplu ceilalţi nu reuşesc să ne înţeleagă pe deplin mesajul, şi înţeleg altceva. Întreaga viaţă poate fi o muncă în care în mod repetat încercăm să transmitem anumite mesaje, dar ele să fie percepute diferit. Spre exemplu, dacă Lilith este în Casa a VI-a, casa care ţine de locul de muncă, s-ar putea ca la job să ne tot străduim să ne afirmăm, iar superiorii noştri să nu ne observe valoarea muncii, să ofere altcuiva creditul pentru munca noastră, sau să avem probleme cu autoritatea. De asemenea, Casa a VI-a este casa sănătăţii, deci am putea suferi de o afecţiune, dar simptomatologia să arate cu totul diferit de boala căreia îi corespunde, punând probleme la diagnosticare.

Lilith, manipulare şi nesiguranţă

Luna Neagră este responsabilă şi de manipulare, de viciile şi pasiunile înşelătoare. Dacă avem Lilith într-una din casele relaţiilor, s-ar putea să avem dificultăţi în a înţelege cine ne iubeşte cu adevărat şi cine ne manipulează. Dacă avem Lilith în zona Ascendentului, s-ar putea să sărim de la o extremă la alta în modul în care ne arătăm lumii, schimbându-ne valorile de la un minut la altul, şi fiind uşor de impresionat. Dacă avem Lilith în Casa banilor, s-ar putea să nu avem scrupule în ceea ce priveşte acumularea materială, fiind dispuşi să ne folosim de orice mijloace pentru a ne îmbogăţi.

Una din tendinţele comportamentale pe care le dă Lilith este legată de oscilare şi nesiguranţă: într-un moment suntem foarte siguri pe ceea ce avem de făcut, şi acţionăm cu înverşunare, în al doilea moment ne simţim vinovaţi, responsabili şi avem păreri de rău. Tot ce ţine de planul în care acţionează Lilith se aseamănă cu ape tulburi şi nisipuri mişcătoare, şi nu ştim niciodată la ce să ne aşteptăm.

Calcul Lilith în Astrograma Natală

Luna Neagră stă aproximativ nouă luni în fiecare semn zodiacal. Este important să înterpretăm Lilith atât în Zodii cât şi în Case, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra energiilor pe care ni le distorsionează, dar şi asupra sectorului în care se situează.



Mai jos vei putea vedea detalii despre Lilith aflată în fiecare dintre zodii:

Lilith în Berbec
Lilith în Taur
Lilith în Gemeni
Lilith în Rac
Lilith în Leu
Lilith în Fecioară
Lilith în Balanţă
Lilith în Scorpion
Lilith în Săgetător
Lilith În Capricorn
Lilith în Vărsător
Lilith în Peşti

Lilith în Zodii în funcție de Data Nașterii

În funcţie de data naşterii, dacă te-ai născut pe teritoriul României, poţi calcula poziţia lui Lilith în zodii folosind tabelul de mai jos:

 

 

Data naşterii

⚸ în Zodia

11-06-1940 – 07-03-1941Berbec
08-03-1941 – 01-12-1941Taur
02-12-1941 – 27-08-1942Gemeni
28-08-1942 – 23-05-1943Rac
24-05-1943 – 17-02-1944Leu
18-02-1944 – 12-11-1944Fecioară
13-11-1944 – 08-08-1945Balanţă
09-08-1945 – 05-05-1946Scorpion
06-05-1946 – 29-01-1947Săgetător
30-01-1947 – 25-10-1947Capricorn
26-10-1947 – 20-07-1948Vărsător
21-07-1948 – 16-04-1949Peşti
17-04-1949 – 10-01-1950Berbec
11-01-1950 – 06-10-1950Taur
07-10-1950 – 03-07-1951Gemeni
04-07-1951 – 28-03-1952Rac
29-03-1952 – 22-12-1952Leu
23-12-1952 – 17-09-1953Fecioară
18-09-1953 – 14-06-1954Balanţă
15-06-1954 – 10-03-1955Scorpion
11-03-1955 – 04-12-1955Săgetător
05-12-1955 – 30-08-1956Capricorn
31-08-1956 – 26-05-1957Vărsător
27-05-1957 – 19-02-1958Peşti
20-02-1958 – 15-11-1958Berbec
16-11-1958 – 12-08-1959Taur
13-08-1959 – 07-05-1960Gemeni
08-05-1960 – 31-01-1961Rac
01-02-1961 – 28-10-1961Leu
29-10-1961 – 24-07-1962Fecioară
25-07-1962 – 19-04-1963Balanţă
20-04-1963 – 14-01-1964Scorpion
15-01-1964 – 09-10-1964Săgetător
10-10-1964 – 05-07-1965Capricorn
06-07-1965 – 31-03-1966Vărsător
01-04-1966 – 26-12-1966Peşti
27-12-1966 – 21-09-1967Berbec
22-09-1967 – 16-06-1968Taur
17-06-1968 – 13-03-1969Gemeni
14-03-1969 – 07-12-1969Rac
08-12-1969 – 02-09-1970Leu
03-09-1970 – 29-05-1971Fecioară
30-05-1971 – 23-02-1972Balanţă
24-02-1972 – 18-11-1972Scorpion
19-11-1972 – 14-08-1973Săgetător
15-08-1973 – 11-05-1974Capricorn
12-05-1974 – 04-02-1975Vărsător
05-02-1975 – 31-10-1975Peşti
01-11-1975 – 26-07-1976Berbec
27-07-1976 – 22-04-1977Taur
23-04-1977 – 16-01-1978Gemeni
17-01-1978 – 12-10-1978Rac
13-10-1978 – 09-07-1979Leu
10-07-1979 – 03-04-1980Fecioară
04-04-1980 – 28-12-1980Balanţă
29-12-1980 – 24-09-1981Scorpion
25-09-1981 – 20-06-1982Săgetător
21-06-1982 – 16-03-1983Capricorn
17-03-1983 – 10-12-1983Vărsător
11-12-1983 – 05-09-1984Peşti
06-09-1984 – 01-06-1985Berbec
02-06-1985 – 25-02-1986Taur
26-02-1986 – 22-11-1986Gemeni
23-11-1986 – 18-08-1987Rac
19-08-1987 – 13-05-1988Leu
14-05-1988 – 06-02-1989Fecioară
07-02-1989 – 03-11-1989Balanţă
04-11-1989 – 30-07-1990Scorpion
31-07-1990 – 25-04-1991Săgetător
26-04-1991 – 20-01-1992Capricorn
21-01-1992 – 15-10-1992Vărsător
16-10-1992 – 11-07-1993Peşti
12-07-1993 – 06-04-1994Berbec
07-04-1994 – 01-01-1995Taur
02-01-1995 – 27-09-1995Gemeni
28-09-1995 – 22-06-1996Rac
23-06-1996 – 19-03-1997Leu
20-03-1997 – 13-12-1997Fecioară
14-12-1997 – 08-09-1998Balanţă
09-09-1998 – 04-06-1999Scorpion
05-06-1999 – 29-02-2000Săgetător
28-02-2000 – 24-11-2000Capricorn
20-11-2000 – 20-08-2001Vărsător
21-08-2001 – 17-05-2002Peşti
18-05-2002 – 10-02-2003Berbec
11-02-2003 – 06-11-2003Taur
07-11-2003 – 02-08-2004Gemeni
03-08-2004 – 29-04-2005Rac
30-04-2005 – 22-01-2006Leu
23-01-2006 – 20-10-2006Fecioară
19-10-2006 – 15-07-2007Balanţă
07-07-2007 – 09-04-2008Scorpion
11-04-2008 – 04-01-2009Săgetător
04-01-2009 – 30-09-2009Capricorn
01-10-2009 – 27-06-2010Vărsător
27-06-2010 – 22-03-2011Peşti
24-03-2011 – 17-12-2011Berbec
17-12-2011 – 12-09-2012Taur
11-09-2012 – 08-06-2013Gemeni
10-06-2013 – 04-03-2014Rac
05-03-2014 – 28-11-2014Leu
29-11-2014 – 25-08-2015Fecioară
24-08-2015 – 20-05-2016Balanţă
01-05-2016 – 13-02-2017Scorpion
15-02-2017 – 09-11-2017Săgetător
10-11-2017 – 06-08-2018Capricorn
07-05-2018 – 03-05-2019Vărsător
04-05-2019 – 26-01-2020Peşti
26-01-2020 – 21-10-2020Berbec
21-10-2020 – 18-07-2021Taur
18-07-2021 – 14-04-2022Gemeni
14-04-2022 – 08-01-2023Rac
08-01-2023 – 03-10-2023Leu
03-10-2023 – 29-06-2024Fecioară
29-06-2024 – 25-03-2025Balanță
25-03-2025 – 19-12-2025Scorpion
19-12-2025 – 14-09-2026Săgetător


Lilith
Simbolistică pentru Lilith, imagine de JJ Jordan@jjjordan via Unsplash

Lilith (Luna Neagră) în Berbec ⚸ în ♈

Berbecul este zodia care ţine de asertivitate, de spontaneitate, de competiţie şi de pasiune. Iar Lilith este punctul în care se găsesc lipsurile noastre, în care comportamentele şi percepţiile sunt distorsionate, şi domeniile în care devenim nesiguri pe noi şi pe ceea ce stăpânim. Nativii cu Lilith în Berbec au adesea o mare sete de autonomie şi independenţă, ceea ce le poate provoca probleme în relaţiile cu ceilalţi. Pot exista multe zone gri în relaţiile cu ceilalţi, şi chiar şi în relaţiile amoroase.

Falsele percepţii

Persoanele care au Luna Neagră în Berbec au falsa percepţie că atunci când exercită atribuţiile specifice Berbecului, greşesc în vreun fel. De exemplu, atunci când se exprimă în mod asertiv, au falsa impresie că nu se exprimă suficient de bine, că sunt agresitivi sau prea competitivi. Atunci când îşi cultivă o pasiune, se întreabă dacă au ales pasiunea corectă, dacă fac excese, dacă o dau în fanatism. Dar nu doar nativul are această perceptiţe distorsionată despre el însuşi. Se poate întâmpla ca şi cei din jur să vadă acest nativ, sau comportamentul lui, diferit de cum este el în mod obiectiv.

De asemenea, Berbecul întrupează şi abilităţile de conducător sau de lider. Un nativ cu Lilith în Berbec va simţi o dorinţă să ajungă într-o poziţie de conducere, dar se va tot auto-sabota, pentru că nu consideră că o merită sau că s-ar descurca. Iar când ajunge în astfel de poziţie, i se poate întâmpla chiar să nu se descurce, dacă nu ştie că are de lucru la acest capitol.

Emoţii necontrolate şi traume

Pentru că Lilith reprezintă emoţiile necontrolate şi traumele, aceşti nativi pot avea dificultăţi când vine vorba de controlul agresivităţii. Ei pot chiar manifesta dorinţe de răzbunare atunci când se simt răniţi. Berbecul este adesea impulsiv şi poate deveni de necontrolat, de aceea aceşti nativi trebuie să conştientizeze această poziţie periculoasă, şi să se ferească de situaţii în care ar putea să-şi alimenteze agresivitatea, pentru a nu ajunge să rănească pe cineva, sau să facă acţiuni pe care ulterior să le regrete. În situţii extreme, pot ajunge să-şi dorească să priveze alte persoane de independenţă sau libertate, să dorească să le controleze – aceste situaţii provocându-le chiar plăcere.

Manipularea

La extrema cealaltă se află persoanele care riscă să fie manipulate fix în aceleaşi arii legate de energia Berbecului. Pot cădea pradă agresivităţii sau violenţei altora, pot să fie privaţi de libertate sau independenţă, sau pot să fie obiectul răzbunării altora. Ce au de făcut aceste persoane pentru a evita să cadă în capcanele întinse de Lilith este să manifeste precauţie şi discernământ în toate aspectele care sunt în legătură cu energia Berbecului. Trebuie să aibă grijă în situaţiile legate de independenţă, de iniţiativă, în cele legate de agresivitate sau alte emoţii violente, la presiune şi la pasiunile intense.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Important e să identifice când ajung în situaţii de acest gen, şi să nu se angreneze în conflicte. Pot practica meditaţia, tehnici de respiraţie, sau alte practici care să îi ajute să îşi păstreze calmul sau echilibrul. De asemenea, pentru a nu cădea în capcana propriilor interpretări şi distorsiuni, ar putea ruga un prieten sau o persoană neutră şi echilibrată să îi ajute să înţeleagă situaţiile care par aprinse, pentru a primi şi o perspectivă obiectivă.



Lilith (Luna Neagră) în Taur ⚸ în ♉

Taurul este zodia frumuseţii, a iubirii faţă de artă, dar şi a confortului, a posesiunilor materiale şi a plăcerilor. Din accest motiv, nativii cu Lilith în Taur se pot simţi ruşinaţi sau inconfortabil legat de aspectul lor fizic, sau atunci când creează o lucrare de artă, şi chiar şi atunci când se răsfaţă sau când îşi fac orice fel de pofte.

Falsele percepţii

În cazul acestor nativi, falsele percepţii sunt legate de aspectele venusiene. De exemplu, ar putea avea percepţia că mănâncă prea mult sau prea puţin, şi la fel pot percepe şi cei din jur, chiar dacă adevărul este altul. Pot avea nesiguranţe legate de bani sau orice alte posesiuni materiale, şi pot face excese în ceea ce priveşte acumularea nejustificată de bunuri, la care le e greu să renunţe. Ar putea crea o pictură minunată sau să interpreteze foarte frumos o melodie la pian, dar să aibă falsa impresie că nu sunt talentaţi, şi să nu dorească să se expună.

Există o perrmanentă ambiguitate în ceea ce priveşte plăcerea: pe de o parte, aceşti nativi simt o mare nevoie de a-şi da curs poftelor, pe de altă parte, atunci când o fac, se simt vinovaţi şi ruşinaţi. În mintea lor, se condamnă pentru că şi-au permis să se răsfeţe, dar totuşi, când apare din nou ocazia, nu reuşesc să reziste tentaţiei.

Emoţii necontrolate şi traume

Este posibil ca în copilăria acestor persoane, să fi existat situaţii în care au fost ridiculizaţi, certaţi sau pedepsiţi când s-au bucurat de anumite plăceri, când au acumulat bani sau bunuri, sau când au au prezentat cuiva o creaţie artistică proprie. Din acest motiv, nativii cu Luna Neagră în Taur au tendinţa să ascundă undeva de ochii lumii aceste situaţii, ajungând, prin negare, chiar în subconştient. Dar în momentele în care se iveşte ocazia, dacă nu sunt atenţi şi îşi lasă garda jos, pot aluneca foarte uşor în extreme cum ar fi mâncatul excesiv, cheltuirea excesivă sau orice altă formă de exces.

Manipularea

Lilith în acest punct poate da nativilor dorinţa de a-i manipula pe alţii pentru satifacerea propriilor plăceri, pentru a obţine bani sau pentru a acumula diverse bunuri. În cazul în care persoanele sunt mai pasive, există riscul ca alţii să îi manipuleze exact în aceleaşi scopuri: pentru a-şi satisface plăcerile, pentru a obţine bani sau alte bunuri materiale.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

În primul rând, aceşti nativi trebuie să înveţe să identifice care sunt domeniile şi aspectele din viaţa lor asupra cărora Lilith are influenţă. Conştientizând că în aceste sectoare realitatea lor poate fi distorsionată faţă de realitatea obiectivă, ei pot învăţa să fie mai precauţi legat de respectivele aspecte. În plus, pot cere părerea unei persoane de încredere, din exterior, care îi poate ajuta să se obiectiveze. Fie că este vorba de o persoană apropiată, fie că este vorba de un terapeut sau un consilier, cineva din afară îi poate ajuta să vadă şi un alt punct de vedere şi să înţeleagă de ce al lor nu corespunde cu realitatea.

Apoi, este nevoie să identifice toate tendinţele în legătură cu Lilith. Trebuie să conştientizeze când devin lacomi, când încep să acumuleze prea mult sau când devin obsedaţi să primească dragostea cuiva. Scopul lor trebuie să devină să nu mai formeze ataşamente puternice, şi să nu se mai simtă la cheremul banilor. Lilith în această poziţie poate da fluctuaţii emoţionale intense, de la fericire extatică atunci când nativul are o mare sumă de bani, la depresie adâncă atunci când nu îi are. Deci una dintre lecţiile sale este să înveţe să nu mai fie guvernat de bani, să nu lase posesiunile să îi afecteze în prea mare măsură starea de sănătate şi starea mentală.



Lilith (Luna Neagră) în Gemeni ⚸ în ♊

Gemenii sunt zodia intelectului, dar şi a comunicării şi umorului. Din acest motiv, nativii cu Luna Neagră în Gemeni întâmpină dificultăţi legate de comunicare şi pe plan intelectual. De asemenea, abilităţile sociale ţin tot de zodia Gemenilor, la fel ca şi curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere.

Falsele percepţii

Pentru aceşti nativi, există adesea multă ambiguitate în legătură cu modul lor de comunicare. Apar multe situaţii în care din cauza modului în care comunică, mesajul nu este înţeles. Textele pot fi răstălmăcite, se pot da diverse interpretări spuselor lor care nu semnifică acelaşi lucru cu ce au vrut ei să spună. Pot apărea multe neînţelegeri din cauză că ideea din cap nu este transpusă în cuvinte aşa cum şi-ar dori aceşti nativi. Mai există şi posibilitatea ca ei să fie de fapt buni oratori, dar să aibă percepţia că nu sunt.

Un exemplu în acest sens ar fi al unei persoane care se descurcă foarte bine la vorbitul în public. Face publicul să fie atent, să înţeleagă. Sau dacă este vorba de un actor, face publicul să râdă până la lacrimi prin umorul său şi modul simpatic de a vorbi. Dar după ce coborară de pe scenă, acest nativ reţine doar părţile în care nu s-a descurcat impecabil, are regrete şi senzaţia că s-a făcut de ruşine, şi este frustrat că nu a transmis mesajul pe care a vrut să îl transmită. Percepţia lui este evident distosionată faţă de cea a publicului, care s-a simţit bine şi a văzut mai degrabă aspectele pozitive ale acestei prestaţii.

Emoţii necontrolate şi traume

La fel şi pe plan intelectual, adesea este vorba de persoane cu dotări intelectuale, care citesc şi îşi cultivă inteligenţa, stimulându-se în permanenţă pe plan mental. Şi deşi sunt văzuţi de cei din jur ca fiind persoane inteligente, poate chiar primesc premii la şcoală sau reuşesc să progreseze într-o carieră legată de munca intelectuală, totuşi ei se simt inferiori din punct de vedere intelectual. Se pot compara cu alţii, văzând la ei înşişi doar lipsuri. Pot hiperboliza lipsa cunoştinţelor în unele domenii, neglijând vastele cunoştinţe pe care le au în alte domenii.

Unul din motivele acestor distorsiuni poate apărea din cauza unor traume din copilărie. Dacă părinţii l-au comparat pe copil în permanenţă cu fratele mai mare şi mai deştept, dacă profesorii la şcoală l-au comparat cu alţi copii care luau note mai mari, această percepţie a lipsurilor pe partea intelectuală pot fi afundată foarte adânc în subconştient.

Emoţii vulcanice pot izbucni dintr-o dată în momentele în care cineva face remarci ofensatoare legate de inteligenţa lor. Aceasta se întâmplă atunci când cineva îi face să se simtă prost, pentru că reuşesc să atingă exact rana care doare: sectorul în care se simt vulnerabili pentru că percep că acolo au lipsuri.

Manipularea

Una dintre tendinţele acestor nativi cu Lilith în Gemeni este legată de comunicare: au tendinţa de a primi o informaţie, a o distorsiona, şi a o da mai depate modificată. Acest comportament poate fi intenţionat, cu scopul manipulării, dar poate fi şi neintenţionat, ca urmare a distorsiunilor involuntare şi necontrolate. Şi astfel pot apărea bârfele sau tot soiul de neclarităţi. De asemenea, ei pot crea intrigă, bârfe, sau pot divulga secretele pe care alte persoane li le-au încredinţat.

La polul opus se află persoanele care pot fi afectate pasiv – cei care se lasă manipulaţi. Pot cădea victime ale manipulării în exact aceleaşi domenii: fie sunt manipulaţi prin minciună şi bârfă, fie fac obiectul bârfelor altora, fie li se pun în cârcă cuvinte pe care nu le-au spus, sau li se răstălmăcesc cuvintele, dându-li-se alte interpretări. Un alt tip de pasivitate este legat de latura intelectuală. Dacă nu fac eforturi active să studieze şi să citească, pot cădea uşor în capcanele de a sta toată ziua la televizor, de a se lăsa manipulaţi de ştiri şi de media, de a-şi lăsa mintea controlată de alţii (inclusiv persoane apropiate, în relaţii abuzive).

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Dacă ştim că poziţia Lunii Negre în astrograma noastră natală este în Gemeni, vom şti să fim atenţi la aspectele prezentate mai sus. Trebuie să înţelegem că percepţia noastră legată de propria inteligenţă, modul în care comunicăm şi socializăm, este distorsionată comparativ cu ceea ce văd cei din jur. Ne poate fi de folosi o părere din exterior, care să ne ajute să ne obiectivăm, dar trebuie să fie dată de o persoană de încredre, un specialist sau un  terapeut, pentru a nu risca să cădem în capcana unei persoane care doreşte să ne manipuleze.

În prima fază, nativii cu Lilith în Gemeni trebuie să identifice dacă au tendinţa de a distorsiona informaţia primită de la alţii, de a crea bârfe sau de a cădea pradă bârfelor celorlalţi. Trebuie să muncească asiduu şi perseverent, şi să identifice de fiecare dată când apar ocazii de acest gen: când lumea din jur începe să se bârfească, trebuie să devină conştienţi şi să se abţină de la a participa. La fel, când cineva face remarci negative legate de intelectul lor, trebuie să se întrebe dacă într-adevăr celălalt consideră că  există lipsuri, sau dacă este doar o interpretare. Cu exerciţiu şi perseverentă, vor ajunge să nu mai cadă pradă acestor distorsiuni şi nici să nu mai facă obiectul bârfelor altora, căpătând mai multă integritate.



Lilith (Luna Neagră) în Rac ⚸ în ♋

Luna simbolizează emoţiile, subconştientul, dar şi legătura cu maternitatea (legătura noastră cu mama, dar şi protecţia maternă pe care o oferim celor din jur). Iar atunci când Luna Neagră controlează energia Lunii, apar dificultăţi în relaţia cu mama, sau cu cei pe care vrem să îi protejăm, şi se manifestă valenteţele cele mai joase ale lumii emoţionale.

Falsele percepţii

Pentru nativii cu Lilith în Rac, există adesea foarte multă ambiguitate în legătură cu relaţia maternă. Sunt foarte nesiguri legat de cum să îşi manifeste energia maternă asupra celor din jur, pentru că afecţiunea maternă pe care au primit-o a fost ambiguă şi nu au reuşit să o înţeleagă. Adesea, au percepţii distorsionate legate de lumea emoţională. Fie se ataşează mult prea puternic, fie nu se implică emoţional deloc. Se poate să primească iubire şi afecţiune, dar să nu o înţeleagă, sau să nu creadă că sentimentele sunt sincere. Se poate să simtă aceste emoţii pentru alte persoane, dar să nu ştie ce sunt.

Mai există varianta în care emoţiile sunt distorsionate sau incorect interpretate. O iubire intensă poate fi interpretată ca un ataşament nesănătos, o simplă simpatie poate fi interpretată ca iubire, sau chiar un abuz poate fi interpretat ca un sentiment pozitiv. Obsesiile emoţionale, depresia sau anxietatea sunt manifestări frecvente, iar acestor nativi le este dificil să înţeleagă ce sunt acestea de fapt, confundându-le cu sentimente obişnuite de iubire sau tristeţe.

Emoţii necontrolate şi traume

Cauza acestor distorsiuni stă adesea în relaţia pe care nativul a avut-o cu propria mamă, sau cu orice persoană a jucat rolul de figură maternă în copilăria sa (poate mătuşi, bunici, surori mai mari). Fie a fost vorba de o mamă absentă, sau o mamă prezentă dar care nu se afişa emoţional, fie a fost o mamă care ridiculiza orice manifestări ale afecţiunii şi iubirii, care nu a arătat înţelegere atunci când copilul se manifesta afectiv. Dacă a fost ridiculizat sau pedepsit atunci când şi-a arătat emoţiile, undeva în subconştientul lui s-a instalat ideea că emoţiile sunt ceva rău, şi nu ar trebui să le arate. De aceea, aceşti nativi îi pot ridiculiza sau alunga, chiar şi inconştient, pe cei care le arată afecţiune.

Dar emoţiile nu pot fi ignorate. Dacă nu le manifestăm, ele se acumulează tot mai mult, până când nu le mai putem ascunde şi explodăm. Exact aşa se întâmplă şi în cazul acestor nativi, iar din când în când vor ajunge să explodeze emoţional. Apoi se vor ruşina şi se vor învinovăţi, străduindu-se ca data viitoare să se ascundă şi mai mult, iar data viitoare explozia va fi şi mai mare. Şi tot aşa, ca un bulgăre de zăpadă, se acumulează acest gen de mascare şi explozie, dacă nativul nu reuşeşte să identifice cauza şi să o trateze în mod corespunzător.

Manipularea

Este posibil ca aceste persoane să fi fost manipulate în copilărie, în special de către figura maternă. De asemenea, în timpul vieţii adulte, este posibil să fie manipulaţi de prieteni, iubiţi, chiar de copii, sau să devină ei înşişi manipulatori emoţionali. Modul în care se manifestă această manipulare este prin exagerarea unor emoţii. De exemplu, atunci când copilul ia o decizie cu care mama nu este de acord, ea ar putea începe să plângă şi să îi reproşeze că nu este iubită.

Persoanele care au Luna Neagră în Rac şi au copii, dacă nu sunt echilibrate şi armonizate, pot manifesta paranoia în legătură cu copiii lor. Pot deveni excesiv de protectori, îşi pot face prea multe griji neîntemeiate, ajungând să controleze sau să îşi manipuleze copiii. Pot deveni obsesivi în ceea ce priveşte toate aspectele vieţii copiilor lor, şi pot manifesta o dependenţă emoţională exacerbată.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

În primmul rând, aceşti nativi au datoria să identifice în care segmente din viaţa lor se manifestă Lilith, şi să conştientizeze că ceea ce se întâmplă în respectivul sector este înţeles greşit şi distorsionat faţă de realitata obiectivă. Un membru al familiei apropiat ar putea ajuta pentru obiectivare, iar nativul ar trebui să înveţe să urmărească în mod activ şi constant când se manifestă valenţele cele mai joase ale lui Lilith în viaţa sa.

Apoi ar trebui să lucreze activ la acele domenii. Când îşi dă seama că devine mult prea protectiv cu cei dragi, trebuie să înveţe să facă un pas în spate pentru a nu-i alunga. Dacă se închide emoţional sau dacă, dimpotrivă, se manifestă exploziv, trebuie să înveţe să nu îşi ascundă emoţiile, ci să le manifeste în mod asertiv. Dacă îneţelege că educaţia emoţională primită de la mamă nu îi este prielnică, trebuie să înveţe să facă pace cu mama, indiferent dacă asta ar însemna să o confrunte în mod direct, sau doar să o ierte şi să treacă peste aceste traume. Acceptarea prorpiilor emoţii şi chiar aprofundarea acestora va duce la transformarea fundamentală a acesotor persoane, şi la evoluţia lor.



Lilith (Luna Neagră) în Leu ⚸ în ♌

Leul este zodia Soarelui, a stimei de sine, a legăturii cu relaţia paternă, a bunăvoinţei şi nobleţii. Iar având Lilith în zodia Leului, nativii pot manifesta dezechilibre în oricare dintre aceste sectoare ale vieţii. De asemenea, pot întâmpina dificultăţi legate de abilităţile de conducător, ei nesimţindu-se capabili să fie buni lideri, sau comportându-se abuziv cu cei care le sunt subordonaţi – sau chiar cu proprii copii.

Falsele percepţii

Una din falsele percepţii care se formează este legată de propria persoană. Cele mai adesea, nativii cu Luna Neagră în Leu au probleme cu stima de sine. Ei nu au încredere în forţele proprii, nu se cred în stare să facă anumite acţiuni sau să ia propriile decizii. De aceea, ajung de multe ori să accepte deciziile celorlalţi, iar asta nu face decât să le crească şi mai mult neîncrederea în sine, formându-se un cerc vicios. Dacă au deja copii, sau alte persoane în anturaj către care manifestă o energie paternă, se comportă ca un tată slab, care nu ştie ce să îşi înveţe copiii, şi este nesigur pe abilităţile sale de a fi tată.

Legat de calităţile de lider, nativii cu Lilith în Leu pot trăi cu falsa impresie că nu ar putea fi buni conducători. Din acest motiv, ei pot căuta în altă parte modele de leadership, şi le pot pune în aplicare foarte prost, ajungând chiar să devină lideri foarte slabi. Dar în realitate ei nu duc lipsa acestor abilităţi, doar percepţia lor este distorsionată. Dacă ar învăţa să se deschidă către propria persoană şi să aibă mai multă încredere în sine, ar putea observa că aceste calităţi lipsesc doar din perspectiva lor, nu şi a celorlalţi.

Emoţii necontrolate şi traume

Motivul pentru care nativii cu Lilith în Leu ajung să nu aibă încredere în propria persoană vine adesea din copilărie, atunci când tatăl, sau o altă figură paternă, nu a avut încredere în ei şi nu i-a lăsat să se exprime, să îşi dezvolte propria personalitate. Poate că atunci când au arătat iniţiativă sau au fost mândri de o reuşită, tatăl i-a ironizat sau i-a ridiculizat. Sau poate a existat un preot cu influenţă, care le-a spus că nu e bine să se mândrească, pentru că mândria ar fi un păcat. Dacă copilul făcea ceva pe cont propriu, era adesea corectat, iar stima de sine a avut mult de suferit, şi s-a construit defectuos.

Iar adultul poate avea aceste traume foarte adânc ascunse în subconştient, şi nici măcar să nu le observe. Dar când cineva atinge punctele sensibile, s-ar putea să explodeze emoţional. De exemplu, ar putea da dovadă e egoism exacerbat atunci când se simte rănit. Ar putea face abuz de putere la locul de muncă. Ar putea deveni extrem de vanitos, dar apoi s-ar ruşina şi s-ar retrage în singurătate.

Manipularea

Aceste persoane sunt predispuse spre a fi manipulate de către persoane care se află în poziţii de putere, şi care pot manifesta comportament abuziv. De asemenea, ele însele pot manifesta acelaşi comportament faţă de subalterni sau faţă de proprii copii. Atunci când fac ceva pentru ele însele, ceilalţi le-ar putea reproşa că sunt egoiste, iar ele s-ar ruşina şi ar renunţa să mai facă ceva pentru ele. La fel, când un copil sau un subaltern arlua o decizie proprie, l-ar putea determina să renunţe, manipulându-l prin inducerea ideii că ar fi un gest egoist.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

În primul rând, nativii cu Lilith în Leu ar trebui să înveţe ce înseamnă o stimă de sine sănătoasă. Pentru ei este dificil să facă diferenţa între respectul de sine şi egoism, aşa că o părere din afară, a unui specialist în psihologie sau a unui coach, i-ar putea ajuta să discearnă care sunt limitele sănătoase în a face ceva pentru sine, şi când comportamentele umane degenerază în egoism.

În al doilea rând, ar fi nevoie să îşi analizeze relaţia cu tatăl, sau cu cel care i-a servit drept figură paternă, şi să încerce să o îndrepte. Dacă este prea târziu pentru a se îndrepta, ar trebui să înveţe să ierte.



Lilith (Luna Neagră) în Fecioară ⚸ în ♍

Fecioara este zodia pragmatismului, a gândirii analitice şi a perfecţionismul. Ea iubeşte natura şi simplitatea, dar şi ordinea şi organizarea. Persoanele născute cu Luna Neagră în zodia Fecioarei manifestă ambiguitate în unele dintre aceste domenii, sau chiar în toate. Simt fie nesiguranţă, fie ruşie, fie văd realitatea prin lentile distorsionate, având o percepţie destul de îndepărtată faţă de realitatea pe care o văd cei din jur.

Falsele percepţii

Pentru că Lilith dă percepţii false în domeniile pe care le afectează, nativii cu Lilith în Fecioară pot manifesta confuzie şi nesiguranţă legat de aspectele practice ale vieţii. Se pot simţi nesiguri când trebuie să ia decizii sau să acţioneze cât mai pragmatic, şi pot părea chiar aerieni când trebuie să facă faţă provocărilor banale din viaţa de zi cu zi. Fecioara manifestă, de asemenea, energia perfecţionismului şi a migalei. De aceea, aceşti nativi pot să îşi dorească excesiv de mult să facă totul perfect, motiv pentru care se pot pierde foarte uşor în detalii, şi ajung în situaţii în care nu mai reuşesc să ducă la bun sfârşit ceea ce au început. Întotedauna vor vedea defectele în munca lor, şi nu vor reuşi să vadă părţile bune, nici măcar atunci când o activitate sau un proiect le iese foarte bine.

Ruminaţia poate fi, de asemenea, o consecinţă a acestei poziţii a lui Lilith. Mercur, guvernatorul Fecioarei, manifestă energia gândirii analitice, dar în cazul acestor nativi, această energie nu este înţeleasă sau pusă în aplicare în mod corespunzător. În loc să o folosească pentru a efectua analize corecte şi concrete, ei ajung să o întrebuinţeze analizându-şi în mod obsesiv greşelile, şi devenind foarte critici cu prorpia muncă.

O altă percepţie distorsionată este în legătură cu natura. Zodia Fecioarei iubeşte natura, dar nativii cu Luna Neagră pot percepe natura ca fiind un mediu periculos, în care nu este bine să se aventureze, de care trebuie să se protejeze. Ar putea evita excursiile, ieşirile şi aventurile te teamă că li s-ar putea întâmpla ceva rău dacă ies în natură.

Emoţii necontrolate şi traume

Motivul pentru care se ajunge la aceste comportamente şi manifestări este cauzat de situaţiile în care în copilărie, acest nativ a fost criticat excesiv, sau a văzut foarte multă critică în mediul în care a crescut. El poate trage de aici concluzia că niciodată niciun efort nu este suficient, că nicio muncă nu este făcută suficient de bine. Nu înţelege ce înseamnă mulţumirea, şi are tendinţa să găsească noi şi noi defecte, acolo unde mulţi nici măcar nu observă că ar fi ceva în neregulă.

Obsesivitatea excesivă este o manifestare emoţională disproporţionată, generată de analiza excesivă. Aceste persoane pot întinde gândurile obsesive până la extrem, moment în care vor claca şi vor face un haos total, o dezodrine de nedescris. Apoi se vor simţi ruşinate, şi vor încerca să restabilească ordinea, căzând din nou în extrema cealaltă, în căutarea perfecţiunii. Trebuie să înţeleagă de unde vin aceste porniri, şi să trateze problema din rădăcină, pentru că altlfel se vor angrena în aceleaşi comportamente de reprimare a emoţiilor şi izbucniri, alternând una după alta.

Manipularea

Aceşti nativi pot fi manipulaţi de către cei care le observă obsesia pentru detalii. Ei le vor arăta doar anumite detalii pentru a le capta interesul, dar le vor ascunde imaginea de ansamblu, care le-ar putea schimba perspectiva. Sau e posibil ca ei înşişi să manipuleze folosind această tehnică. Neînţelegând pragmatismul, ei îi pot manipula pe cei din jur cerându-le să se ocupe de aspectele practice care de fapt ar fi în reponsabilitatea lor.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Primul pas pentru a depăşi aceste tendinţe este ca nativii să identifice sectoarele vieţii lor în care se manifestă Lilith, pentru a avea o viziune obiectivă legat de ce se întâmplă în acele sectoare. Ei pot cere părerea celor din afară, şi trebuie să devină mai atenţi când se află în situaţiile respective. Trebuie să înveţe să nu se mai piardă în detalii, ci să vadă imaginea de ansamblu a unor situaţii şi probleme. De asemenea, au nevoie să identifice instanţele în care nu sunt cu picioarele pe pământ, şi să îşi cultive abilităţi legate de pragmatism.

Ar fi util pentru ei să înveţe să se relaxeze mai mult, să se streseze mai puţin şi să elimine, pe cât posibil, ruminaţia din viaţa lor. Au nevoie să găsească un echilibru între rigoare şi relaxare, şi să nu se mai consume încercând să facă totul perfect, ci să accepte şi rezultate care să fie doar satisfăcătoare.

Lilith în Astrologie
Lilith în Astrologie, simbolistică reprezentând pasiunile întunecate, imagine Alice Alinari via Unsplash

 

Lilith (Luna Neagră) în Balanţă ⚸ în ♎

Balanţa este zodia iubirii şi a frumuseţii, a echilibrului şi a armoniei. Persoanele care au Lilith în zodia Balanţei întâmpină dificultăţi în aceste sectoare ale vieţii, realitatea fiindu-le distorsionată în ceea ce priveşte iubirea, relaţiile, dreptatea şi echilibrul personal.

Falsele percepţii

Aceşti nativi au adesea percepţii eronate în legătură cu relaţia de cuplu. Poate partenerul sau partenera îi iubeşte, dar ei nu înţeleg asta. Poate partenerul sau partenera se comportă egoist sau abuziv, dar ei cred că astfel de manifestă iubrea. Luna Neagră în acest punct le poate da nativilor o foarte mare frică de a nu rămâne singuri, de a nu rămâne fără un partener de cuplu. Această teamă îi poate împinge să aleagă parteneri nepotrviţi, doar pentru a avea pe cineva alături, sau să rămână mult prea mult timp în relaţii disfuncţionale, pe care ar fi mai bine să le încheie. Fiind preocupaţi să ţină cu dinţii de relaţia nepotrivită, îşi ratează şansele de a avea o relaţie care să le aducă cu adevărat fericirea.

De asemenea, este posibil ca aceste persoane să sufere foarte mult din cauza nedreptăţilor care percep că li se fac. Lilith în Balanţă afectează abilitatea de a discerne ce este şi ce nu este drept, motiv pentru care aceşti nativi trăiesc cu falsa impresie că sunt dezavantajaţi, că li se întâmplă nedreptăţi, ceea ce îi demoralizează. Dar nu reuşesc să realizeze singuri este că aceste nedreptăţi sunt doar distorsiuni ale propriilor percepţii.

Emoţii necontrolate şi traume

Adesea, cauza acestor percepţii distorsionate vine din copilărie, când a lipsit iubirea sau armonia în relaţia de cuplu a părinţilor, sau când acesasta a fost ascunsă. Copilul nu a avut, în acest caz, un model pe care să îl înţeleagă ca fiind iubire, sau un model pe baza căruia să îşi poată forma o opinie despre cum ar trebui să arate un partener pe care să îl iubească. Este posibil chiar să fi existat situaţii de ironizare şi ridiculizare în momentele în care un părinte îşi afişa dragostea, iar astfel copilul să fi tras consluzia că este ceva ruşinos să iubeşti.

Tot din copilărie poate veni şi sentimentul interiorizat al nedreptăţii. Mai ales în cazul în care au existat şi fraţi în familie, este posibil ca părinţii să îl fi favorizat pe frate, sau cel puţin aceasta să fi fost percepţia copilului. Sau şi dacă nu au existat fraţi, dacă copilul s-a comparat cu colegii sau cu prietenii lui, poate s-a considerat nedreptăţit. Să presupunem că a fost un copil care învăţa bine la şcoală, avea note bune, dar când îşi dorea o jucărie nouă, părinţii nu aveau posibilitatea financiară să i-o cumpere. În schimb, colegul său care nu învăţa la fel de bine, primea orice jucările îşi dorea, de la părinţii lui mai înstăriţi. Astfel, copilul ar fi putut să îşi formeze încă de mic percepţia că nu există dreptate şi egalitate în Univers, şi că el este nedreptăţit, neprimind ceea ce merită.

Când îi sunt atinse unele puncte sensibile legate de aceste arii, nativul cu Lilith în Balanţă izbucneşte. De exemplu, dacă în relaţia de cuplu crede că nu este iubit. Sau dacă partenerul îi face declaraţii sau dovezi de dragoste, s-ar putea simţi ruşinat. Şi perspectiva unei căsătorii l-ar putea ruşina. Perspectiva de a nu se căsători l-ar putea, de asemenea, ruşina. Ar putea izbucni nervos, certându-şi iubitul sau iubita pentru că i-a făcut declaraţii de dragoste. Sau, dimpotrivă, ar putea izbucni cu reproşuri, pentru că partenerul sau partenera nu îi face suficiente declaraţii de dragoste.

Manipularea

De cele mai multe ori, aceste persoane fie sunt manipulate, fie manipulează apelând la nedreptate. Pot fi manipulaţi de către cei care le cunosc punctele sensibile, dacă vor scoate în evidenţă o eventuală nedreptate care li se face. Atunci, nativilor cu Lilith în Balanţă li se aprind scântei, şi nu mai sunt deloc raţionali, izbucnind emoţional şi nervos. La fel, dacă vor să manipuleze pe altcineva, vor încerca să le arate cine este nedreptăţit, indiferent dacă acolo există sau nu o nedreptate. De asemenea, manipularea se poate face şi pe plan amoros, în relaţia de cuplu. Şantajurile emoţionale de tipul dacă m-ai iubi, ai face asta pentru mine sunt la ordinea zilei. De asemenea, dacă partenerul este cel care controlează, va exercita tertipuri de acest gen asupra nativului, manipulându-l să îi împlinească dorinţele.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Este important pentru nativii cu Luna Neagră în Balanţă să înveţe cum să se raporteze faţă de ceilalţi. Trebuie să înţeleagă că de obicei comparaţiile nu aduc nimic bun, şi că fiecare are locul lui şi rostul lui pe acest Pământ. Dacă vor înceta să se mai compare cu alţii, nu vor mai suferi din cauza percepţiei că sunt nedreptăţiţi, şi nici nu vor mai simţi nevoia să îi facă pe alţii să se simtă astfel.

Dar pentru a începe cu începutul, este nevoie să conştientizeze că au această predispoziţie încă din naştere: a vedea distorsionat ceea ce se referă la nedreptate, şi la iubirea în cadrul relaţiei de cuplu. Ar putea apela la o persoană de încredere căreia să îi prezinte aceste slăbiciuni, iar respectiva persoană ar putea să îi ajute să devină mai obiectivi, să vadă cum arată situaţiile şi din perspectiva celorlalţi. Apoi, ar avea de învăţat cum să se echilibreze. Acest echilibru ar fi mai ales pe plan mental, pentru a aduce ordine în gânduri şi în emoţii. Nu în ultimul rând, trebuie să înveţe cumpătare şi echilibru legat de manifestarea emoţiilor, mai ales când vine vorba de iubire. Emoţiile nu trebuie nici îngropate, nici exacerbate. Ele trebuie să fie transmise în mod echilibrat şi asertiv, fără a fi ascunse, şi fără a fi aruncate exploziv către celălalt.



Lilith (Luna Neagră) în Scorpion ⚸ în ♏

Scorpionul este zodia celor mai ascunse secrete, a intimităţii şi a misticului. Dar este şi zodia senzualităţii şi a pasiunilor. Din acest motiv, nativii cu Luna Neagră în Scorpion pot avea nesiguranţe în ceea ce priveşte intimitatea şi planul amoros. Este posibil să existe chiar sentimente de ruşine legate de aceste sectoare ale vieţii, sau de învinovăţire nejustificată.

Falsele percepţii

Pentru că Pltuon, planeta guvernatoare a Scorpionului, are o energie care acţionează după sintagma Totul sau nimic, nativii cu Lilith în acest semn pot avea chiar episoade de depresie sumbră, din cauza faptului că pot percepe un gol imens în sufletul lor. Acel gol nu există cu adevărat, dar percepţia lor este distorsionată în segmentul în care acţionează Lilith. De asemenea, se pot simţi ruşinaţi sau vinovaţi în legătură cu intimitatea lor şi cu planul erotic.

Ei pot înţelege în mod eronat pasiunile şi ataşamentele, având tendinţe periculoase de posesivitate şi înclinaţii spre răzbunare, dacă se simt trădaţi. Scorpionul este şi în legătură cu forţele oculte, motiv pentru care aceşti nativi pot avea impresia că sunt în legătură cu aceste forţe. În cazurile mai grave, pot considera sau pot lăsa impresia chiar că sunt posedaţi.

Emoţii necontrolate şi traume

Unii dintre aceşti nativi trăiesc cu impresia că au un gol imens, sau nu consideră că merită să fie iubiţi. Din acest motiv, ei pot ajunge la manifestări de tip masochist, pedepsindu-se singuri pentru orice greşeală, oricât de mică, sau chiar pentru greşeli pe care nu le-au comis. În momentele cele mai sumbre, când depresiile sunt adânci sau când izbucnesc emoţii vulcanice, au tendinţe de răzbunare, putând chiar să dorească moartea cuiva.

Aceste emoţii întunecate vin din copilăria acestor copii, care adesea a fost marcată de evenimente majore. Este posibil ca cineva apropiat, din familie, să fi murit foarte devreme. Este, de asemenea, posibil să fi existat multă violentă verbală şi chiar fizică. Orice subiect legat de eros sau de intimitate a fost probabil batjocorit, sau evitat şi ascuns bine sub preş. Copilul, atunci când greşea, era cel mai probabil pedepsit în mod violent.

Manipularea

Atunci când aceste persoane doresc să manipuleze pe cineva, pot acţiona fără scrupule, cu multă perversitate şi meschinărie. Scorpionul scoate la suprafaţă cele mai întunecate părţi ale naturii umane, motiv pentru care acestor nativi le poate face plăcere să îi tortureze pe alţii, în special pe cei care le-au greşit. Dar se pot afla şi în cealaltă postură, de manipulat. Dar şi în acest caz, cei care îi vor manipula vor putea folosi violenţa, îi vor putea ridiculiza în legătură cu aspecte ce ţin de intimitate sau de amor, sau vor putea folosi tortura sau violenţa. De asemenea, pot deveni vampiri energetici – hrănindu-se din energia celor din jur, şi secându-i de resurse.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Primul pas este întotdeauna conştientizarea. Iar pentru aceşti nativi este probabil cel mai dificil, pentru că au cel mai întunecat punct al astrogramei, Luna Neagră, în cea mai întunecată zodie, a Scorpionului. Tocmai de aceea, trebuie să înveţe să fie vigilenţi şi să înţeleagă că acolo unde se află Lilith, percepţia le este distorsionată. De aceea, ar putea apela la aujotrul cuiva din afară, pentru a-i ghida şi a le atrage atenţia când se apropie de aceste zone sensibile, şi care sunt pericolele.

Un alt aspect la care trebuie să lucreze aceste persoane este îndepărtarea de energiile întunecate şi deschiderea faţă de Dumnezeu. Asta nu înseamnă că trebuie să devină persoane habotnice sau să se închidă într-o mănăstire. Important este ca fiecare să îşi descopere propria practică spirituală, care i se potriveşte. Fie că este vorba de a adera la una dintre religii, fie că este vorba de a practica meditaţie, yoga, sau orice altă formă de spiritualitate. Şi studiul psihologiei şi înţelegerea părţilor ascunse ale subconştientului poate fi de folos.

Ceea ce contează cu adevărat este să găsească ceva care i se potriveşte, şi să evite pericolele, violenţa şi pasiunile intense.



Lilith (Luna Neagră) în Săgetător ⚸ în ♐

Săgetătorul este zodia învăţătorilor, a spiritualităţii şi a conexiunii cu Divinitatea. De asemenea, este zodia dreptăţii, dar şi a studiilor superioare, a curiozităţii şi a filosofiei. Din acest motiv, nativii care au Luna Neagră în zodia Săgetătorului, pot întâmpina anumite dificultăţi de percepţie şi ambiguitate în aceste domenii.

Falsele percepţii

Nativii cu Lilith în Săgetător au adesea percepţii distorsionate în legătură cu studiile lor, cu curiozitatea şi cu setea de a învăţa. Chiar dacă ei acumulează foarte multe cunoştinţe, pot trăi cu impresia că nu ştiu destule, şi pot remarca întotdeauna ceea ce alţii ştiu dar lor le lipseşte. Ei sunt într-o perpetuă căutare a sensului, a sinelui, a unor adevăruri măreţe şi importante. Şi în aceste domenii au tendinţa de a vedea totul distorsionat, neavând încredre în propriile descoperiri şi neputându-se baza pe propriile raţionamente.

De asemenea, pot manifesta neîncredere faţă de persoanele care arată calităţi ale Săgetătorului, precum ar fi persoanele profund spirituale, învăţătorii, călătorii sau filosofii. O altă capcană în care pot cădea este aceea că trăiesc cu impresia că nu au niciun rost, nicio menire. Pot alerga întreaga viaţă în căutarea sensului şi a menirii, pierzând din vedere că poate deja au descoperit sensul, poate chiar îl trăiesc, dar nu sunt atenţi la ce trebuie.

Emoţii necontrolate şi traume

Mediul familial sau mediul în care şi-a format principiile şi valorile această persoană a fost, cel mai probabil, un mediu în care legile scrise sau nescrise au fost încălcate. În educaţia acestui copil nu a existat o prezentare a ceea ce înseamnă legile, iar el nu şi-a putut forma un sistem de valori pe baza căruia să se ghideze. De aici şi lipsa pe care o simte, lipsa unui ţel, a unui ideal. Sau, la cealaltă extremă, este posibil ca oricine a încălcat o lege cât de măruntă, să fi fost foarte aspru pedepist, motiv pentru care copilul să îşi fi format o repulsie pentru orice fel de lege.

De asemenea, este posibil ca mediul din care provine să fi fost un mediu foarte religios, foarte spiritual, sau dimpotrivă, un mediu în care spiritualitatea să fi fost ironizată sau ridiculizată. Dacă cineva din familie manifesta vreo afinitate pentru a studia sau practica religia, cel mai probabil a fost ridiculizat sau pedepsit, lăsând copilului impresia că practica spirituală va duce la pedeapsă.

Izbucnirile emoţionale apar cel mai adesea atunci când percep că se face o mare nedreptate, indiferent dacă este adresată prorpriei persoane sau altcuiva. Vom vedea aceste persoane adesea susţinând diverse cauze ale unor persoane nedreptăţite, iniţiind petiţii şi apărându-i pe cei cărora consideră că li s-a greşti. Dar poate fi vorba de o falsă percepţie, Lilith fiind motivul pentru care există multă ambiguitate în acest domeniu.

Manipularea

Aceşti nativi pot deveni falşi profesori sau falşi profeţi, încercând să îi manipuleze pe alţii pentru a obţine diverse beneficii. Manipularea exercitată poate fi şi de natură religioasă sau spirituală. Pot dezvolta o obsesie pentru noroc, şi se pot angrena sau pot convinge pe alţii să joace la jocuri de noroc. De asemenea, acestea sunt şi armele cu care aceşti nativi pot fi ei înşişi manipulaţi de către alţii. Având o afinitate deosebită pentru profesori sau pentru preoţi sau ghizi spirituali, ei riscă să nu ştie să îi deosebească pe cei autentici de cei falşi, şi să se lase înşelaţi de către persoane care nu sunt ceea ce pretind a fi.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Un prim pas ar fi conştientizarea sectoarelor în care se resimte influenţa lui Lilith, pentru a înţelege că în acele locuri realitatea poate fi distorsionată. Apoi, trebuie să înveţe să îşi cultive discernământul, pentru a nu se mai lăsa înşelaţi de falşi profeţi sau practicanţi spirituali, şi mai ales să nu cadă în capcana unor secte sau a fanatismului orbesc. Ar putea cere ajutorul unei persoane de încredere din exterior, care să îşi ofere perspectiva mai obiectivă asupra anumitor situaţii sau oameni.

Un al doilea pas ar fi ca nativul să îşi dezvolte şi să îşi cultive propriile practici spirituale. În momentul în care învaţă după propriile reguli, acumulează exact cunoştinţele de care are nevoie, şi poate efectua practicile care sunt cele mai potrivite pentru el. Astfel, va reuşi să îşi găsească şi menirea, şi să îşi înţeleagă rostul pe Pământ, dar fără a exista primejdia că un fals guru sau preot va profita de el.

Un ultim aspect la care ar trebui să aibă grijă este să nu încerce să îşi impună religia şi credinţele celor din jur. Poate fi foarte tentant, atunci când face anumite descoperiri, sau are anumite trăiri, să dorească să le împărtăşească şi celorlalţi. Dar trebuie să ştie ce limite să îşi impună, şi să înveţe să îi respecte pe ceilalţi. În plus, este important să îşi construiască un sistem propriu de valori pe care sp îşi propună să îl respecte.



Lilith (Luna Neagră) în Capricorn ⚸ în  ♑

Capricornul este guvernat de Saturn, planeta timpului şi a karmei, dar şi a responsabilităţii şi a regulilor. Tot ceea ce este convenţional şi conservator stă sub semnul Capricornului. Din acest motiv, nativii cu Luna Neagră în Capricorn au dificultăţi şi imagini distorsionate în legătură cu toate aspectele saturniene.

Falsele percepţii

Una dintre falsele percepţii ale acestor nativi este în legătură cu timpul. Pot întâmpina mari dificultăţi atunci când vine vorba de punctualitate, sau de a estima cât timp le va lua pentru a face un lucru. Din acest motiv, pot avea diverse probleme la locul de muncă sau la şcoală, fiind consideraţi neserioşi. De asemenea, pot avea dificultăţi legate de responsabilizare. Fie nu ştiu cum să fie responsabili faţă de propria persoană şi faţă de alţii, fie sunt responsabili dar nu ştiu să recunoască acest lucru.

Capricornul mai este cunoscut şi pentru legătura cu singurătatea şi izolarea. Din acest motiv, aceşti nativi se pot simţi foarte singuri, chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de multe persoane. Chiar dacă resimt emoţii putrnice, pot întâmpina dificultăţi atunci când vor să le manifeste, ceilalţi considerându-i reci, când ei de fapt nu sunt. Mai pot distorsiona şi realitatea legată de pragmatism şi planul material. Adesea au probleme cu autoritatea, pe care o resping cu vehemenţă. Se pot simţi inconfortabil în jurul persoanelor care au succes în carieră, care sunt materiliste sau conservatoare.

Emoţii necontrolate şi traume

Adesea, copiii cu Luna Neagră în Capricorn au fost ridiculizaţi atunci când au arătat interes pentru autoritate, respectarea timpului sau a regulilor. De asemenea, este posibil ca părinţii să nu fi acceptat motivaţia lor de a învăţa pentru a avea o anumită carieră, sau interesul lor pentru bunuri materiale şi bogăţie. Şi statutul social a fost, cel mai probabil, ridiculizat în familie, fiind inculcat copilului că aşa ceva nu ar trebui urmărit. Dar dacă acest copil avea aceste idei şi nevoi, şi doar a înţeles din afară că nu se cade să le aibă, el poate duce o luptă interioară în care intră în conflict propriile dorinţe cu ceea ce i-au spus părinţii că e bine sau e rău.

Izbucnirile emoţionale pot apărea în situaţiile în care autoritatea este impusă cu forţa asupra acestor persoane. De asemenea, atunci când încep să îşi formeze ambiţii sau planuri de carieră, se pot simţi extrem de vinovaţi, şi să renunţe la ele. Este posibil chiar să nu identifice motivele pentru care se simt astlfe, şi să cadă din nou şi din nou în aceeaşi capcană fără să ştie de ce. O altă manifestare a lui Lilith îi poate duce pe aceşti nativi spre un cinism exacerbat, îi poate determina să fie extrem de egoişti sau să facă orice le stă în putinţă pentru a-şi atinge obiectivele.

Manipularea

Una dintre metodele prin care îi manipulează pe cei din jur este în legătură cu abuzul de putere. La locul de muncă, sau în relaţia cu copiii, aceste persoane pot comanda prin putere. Pot încerca să manipuleze prin promisiuni legate de posibilităţi de avansare la locul de muncă, sau prin oferirea de bani. Vor urmări să acumuleze din ce în ce mai multă putere, şi un statut cât mai important.

La polul opus se află persoanele care se lasă manipulate în metodele descrise mai sus. Poate fi vorba de persoane pentru care dezinteresul material este atât de accentuat încât nu îi interesează nici măcar să aibă o locuinţă sau un acoperiş deasupra capului, ajungând în situaţii în care nu au niciun venit, nici loc de muncă, nici chiar unde să locuiască.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Nativii cu Lilith în Capricorn trebuie să studieze care sunt aspectele în care Lilith este implicată, şi să fie vigilenţi pentru a le identifica atunci când se manifestă în viaţa lor. Ei trebuie să înţeleagă că întâmpină dificultăţi legate de timp şi responsabilitate, şi că au slăbiciuni legate de lumea materială şi bani, putând foarte uşor să devină extrem de emotivi şi să sară de la o extremă la alta în aceste arii.

De aceea, este bine să ceară părerea cuiva din exterior, care îi poate ajuta să vadă mai obiectiv aceste situaţii, şi eventual să le atragă atenţia când au tendinţa să o ia pe arătură. Un alt aspect pe care ar trebui să îl cultive este în legătură cu autoritatea. Aceşti nativi pot învăţa să îşi rafineze relaţia cu autoritatea, şi să nu fie nici excesiv de conservatori şi supuşi, nici la extrema cealaltă, să nu fugă de autoritate şi să nu provoace probleme.



Lilith (Luna Neagră) în Vărsător ⚸ în ♒

Vărsătorul este zodia libertăţii absolute, a inovaţei şi a prieteniei. Din acest motiv, nativii cu Luna Neagră în Vărsător pot întâmpina dificultăţii legate de aceste domenii, în care au tendinţa să vadă realitatea ca fiind distorsionată.

Falsele percepţii

Una dintre falsele percepţii dezvoltate de aceste persoane e că nu îşi au propriul loc, că nu fac parte dintr-un grup sau o comunitate. Se tem să nu fie excluse, şi chiar şi atunci când ajung să fie parte a grupului şi să fie acceptate, au sentimentul că sunt impostori şi că nu îşi merită locul în acel cerc. De asemenea, pot să îi ridiculizeze pe cei care au nevoia să aparţină de un grup, susţinând că nu înţeleg la ce i-ar ajuta o astfel de apartenenţă.

Un alt domeniu problematic pentru aceste persoane este cel al inovaţiei şi noutăţii. Pot avea impresia că nu le place schimbarea şi noutatea, pot da impresia că nu se descurcă cu noile tehnologii sau cu orice altă formă de noutate. Şi libertatea este un aspect definitoriu pentru Vărsător. Din acest motiv, nativii cu Lilith în Vărsător pot avea falsa percepţie că libertatea le este îngrădită, chiar şi atunci când nu este cazul. Sau, pot ridiculiza dorinţa unora de a fi liberi, hiperbolizând nevoia de apartenenţă la un anumit grup.

Emoţii necontrolate şi traume

Aceste predipoziţii îşi au originea în copilărie, când libertatea a jucat un rol important dar traumatizant. Poate unul din părinţi a fost privat de libertate, fiind încarcerat sau imobilizat la pat. Poate părinţii au fost extrem de stricţi, neacordând copiilor nici cele mai mici libertăţi, cum ar fi libertatea de a alege cu ce să se îmbrace sau la ce programe să se uite la televizor.

O altă traumă a copilăriei poate veni din sfera apartenenţei la grup. Poate copilul şi-a dorit să facă parte dintr-un anumit grup de copii care se jucau afară, din corul şcolii sau din echipa de sport. Iar când şi-a manifestat această intenţie, fie părinţii sau respectivii copii l-au ridiculizat, fie nu a fost acceptat în grupurile de talente pentru că nu avea competenţele necesare. Şi chiar dacă în viaţa adultă este o persoană plăcută şi echilibrată, atunci când se simte exclusă poate manifesta emoţii violente, supărări intense, pentru că acolo au rămas nişte răni nevidencate din copilărie. De asemenea, poate ameninţa şi se poate impune prin forţă şi autoritate, îngrădind libertatea celorlalţi de a alege.

Manipularea

Nativii cu Lilith în Vărsător pot avea tendinţa de a-i manipula pe alţii privându-i de libertate. Pot încălca toate legile, sau îi pot manipula pe alţii să le încalce, pentru a le aduce un beneficiu personal. La extrema celalaltă se află nativii care sunt ei înşişi manipulaţi prin aceste metode. Orice nativ poate trece fie într-o limită, fie în cealaltă, în funcţie de împrejurări.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Pentru a nu cădea în aceste capcane întinse de poziţia lui Lilith, nativii cu Luna Neagră în Vărsător trebuie mai întâi de toate să înţeleagă modurile în care se manifestă Lilith în anumite sectoare din viaţa lor. Apoi trebuie să identifice şi să conştientizeze de fiecare dată când aceste valenţe apar şi se manifestă. O persoană din exterior poate ajuta cu obiectivarea în asemenea situaţii. De exemplu, atunci când simt că sunt excluşi dintr-un grup şi se simt răniţi, pot încerca să comunice în privat cu una din persoane şi să verifice dacă într-adevăr au fost excluşi, sau dacă doar percepţia lor este distorsionată.

Apoi, trebuie să aibă mare grijă să îşi acorde toată libertatea de care au nevoie, şi să fie atenţi să nu îngrădească libertatea altora. Calea Vărsătorului este cea a inovaţiei, deci trebuie să renunţe la orice forme de fixism şi conservatorism, şi să se deschidă spre noutate, reformă şi revoluţie, înţelegând aspectele benefice pe care acestea le pot aduce.



Lilith (Luna Neagră) în Peşti ⚸ în ♓

Peştii reprezintă zodia viselor şi a visării, a compasiunii şi a spiritualităţii. Astfel, nativii cu Lilith în Peşti văd lumea prin lentile distorsionate când vine vorba despre aceste aspecte, iar în căutările lor spirituale pot cădea în capcanele întinse de falşi mistici şi profeţi, care profită de naivitatea lor.

Falsele percepţii

Nativii cu Luna Neagră în Peşti pot avea percepţii distorsionate despre aspectele neptuniene, cum ar fi, spre exemplu, compasiunea. Ar putea să îi considere pe cei care oferă compasiune ca fiind nişte şarlatani, la fel şi pe preoţi sau alţi lideri spirituali. De asemenea, există posibilitatea ca aceşti nativi să aibă porniri autentice spre a fi persoane pline de compasiune, sau persoane spirituale, dar să le fie ruşine să se arate în aceste ipostaze, pentru a nu fi judecaţi sau ridiculizaţi.

O altă capcană lansată de Lilith în zodia Peştilor este legată de orice formă de vicii. Fie că e vorba de abuzuri de droguri sau substanţe, fie că e vorba de jocuri de noroc sau alte forme de dependenţă, persoanele cu această poziţie a lui Lilith sunt predispuse spre diferite forme de vicii. Şi cea mai mare problemă este că nu reuşesc să le identifice şi să le vadă în mod realist. Percepţia lor este distorsionată, nereuşind să conştientizeze că consumă mai mult alcool decât o persoană obişnuită, sau că au autitudini fanatice şi obsesive. Pot întâmpina dificultăţi, de asemenea, când vine vorba de a alege între o persoană care îi poate ghida pe calea spirituală şi una care vrea să îi tragă în piept.

Emoţii necontrolate şi traume

Dificultăţile acestor persoane vin adesea din traumele din copilărie, când în familie s-au exagerat sau au fost ridiculizate diversele aspecte în legătură cu zodia Peştilor. Poate aceşti copii au crescut într-o familie în care existau multe vicii, făcându-se abuz de alcool sau substanţe, iar astfel copilul nu şi-a putut forma un sistem de valori corect pentru a înţelege ce intră în parametrii normalităţii şi ce se încadrează la viciu. Şi în ceea ce priveşte compasiunea, este posibil ca părinţii să fi oferit foate mult ajutor şi compasiune unor persoane care nu şi-au manifestat mulţumirea, iar copilul să fi tras concluzia că nu este bine să ajuţi. Sau, dimpotrivă, poate părinţii nu i-au ajutat pe cei care au avut nevoie, iar copilul a înţeles, de asemenea, că nu este bine să ajuţi.

Este posibil ca chiar copilul să fi fost în ipostaza de a cere ajutorul părinţilor, dar aceştia să nu îl ofere. Din acest motiv, aceşti copii pot avea tendinţa de a se refugia într-o lume a viselor şi iluziilor, specifice planetei guvernatoare a Peştilor, Neptun. Aceste fantezii le-au putut servi drept mecanisme de coping în copilărie, dar le pot afecta viaţa de adult, punându-i în dificultate atunci când nu mai ştiu să discearnă între ce e bine şi ce e rău.

Emoţiile necontrolate apar ca o izbucnire atunci când rănile din copilărie sunt atinse  în viaţa de adult. Dacă cineva le reproşează că sunt prea religioşi, că nu au compasiune sau că au căzut pradă viciilor, aceşti nativi pot izbucni emoţional în mod necontrolat. Sau dacă li se oferă ocazia să fie generoşi, ei se pun în situaţia de a oferi mai mult decât au, de a ajuta mai mult decât le permite energia. Astfel, ajung să îşi slăbească forţele proprii, să se îndatoreze, şi să îi lase pe alţii să profite de ei.

Manipularea

De cele mai multe ori, se întâmplă ca aceste persoane să fie manipulate de cei care le descoperă punctele sensibile. Dacă un manipulator ştie că sunt exagerat de milostivi, va apela în mod repetat la ajutorul lor, profitând de pe urma lor. Dacă un şarlatan le cunoaşte setea de spiritualitate, îi va putea manipula pentru a-i stoarce de bani, promiţând la schimb o falsă cale spirituală de urmat. Dar şi ei pot ajunge în aceeaşi ipostază de manipulator, exercitând comportamente similare faţă de cei pe care îi manipulează.

De aceea, unul dintre scopurile lor trebuie să fie să înţeleagă care sunt mrejile în care Lilith îi leagă, pentru a şti să le evite, şi să discrearnă adevărul de iluzie. Pentru că atunci când se află la un nivel avansat de evoluţie, aceste persoane pot ajunge ele însele să devină profeţi, să se simtă conectate cu întreg Universul, compasiunea lor determinându-i să se identifice cu fiecare părticică din fiecare persoană sau fiinţă vie care se află în lumea care îi înconjoară.

Cum evităm să cădem în capcanele lui Lilith?

Mai întâi de toate, aceşti nativi trebuie să înţeleagă cum operează Lilith şi care este interpretarea Lunii Negre în astrograma lor natală. Apoi, ar putea apela la o persoană de încredere, la un specialist sau la un ghid pentru a-i ajuta să se obiectiveze, şi să înţeleagă unde au tendinţa de a răstălmăci înţelesurile întâmplărilor. Aici trebuie doar să aibă mare grijă, să nu cadă în plasa unor şarlatani care să încerce să profite de pe urma lor.

Un alt aspect la care trebuie să fie atenţi este să înveţe să impună limite ale compasiunii şi ajutorului pe care îl oferă celorlalţi. Peştii au tendinţe spre auto-sacrificiu, iar aceasta este în sine o trăsătură nobilă. Dar este şi o capcană pentru cei predispuşi să fie manipuilaţi sau şantajaţi, de pe urma cărora să se poată profita. De aceea, nativii cu Luna Neagră în Peşti trebuie să lucreze pentru a-şi cunoaşte valoarea de sine şi a se respecta. Ei trebuie să înţeleagă că respectul de sine nu este egoism, şi că îi pot ajuta cu adevărat pe alţii doar atunci când ei sunt bine, impliniţi, sănătoşi, şi dispun de suficientă energie pentru a da şi altora.

 

Urmează un nou articol despre poziţia lui Lilith în Casele Astrologice.



Întrebări frecvente

Ce reprezintă Lilith în Astrologie?

Poziţia lui Lilith în Astrograma natală ne indică impulsurile primare şi părţile cele mai întunecate ale subconştientului nostru. Înterpretarea lui Lilith în case şi în zodii ne poate ajuta să înţelegem motivaţia din spatele reprimării emoţiilor noastre, precum şi punctele în care suntem cei mai vulnerabili, şi cei mai predispuşi să ne înşelăm sau să vedem faptele distorsionate.

Cât timp stă Lilith într-o zodie?

Lilith stă într-o zodie aproximativ nouă luni.

De ce e important să cunoaştem poziţia lui Lilith?

Interpretarea lui Lilith în case şi în zodii ne poate ajuta să înţelegem motivele pentru care avem anumite traume, şi cum să le înfruntăm, să le depăşim. De asemenea, ne ajută să înţelegem unde avem limitări legate de manipulare, înşelătorie, legate de planul amoros sau de domeniile în care vedem realitatea în mod distorsionat.

Imagine featured de Frank Cone via Pexels

Citește și: Lilith în Harta Bărbaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *