Bărbatul Scorpion Îndrăgostit, în Relaţii, Personalitate

Pentru că Scorpionul este recunoscut ca fiind cea mai misterioasă dintre zodii, bărbaţii născuţi sub acest semn sunt adesea în strânsă legătură cu tot ce e secretos, ocult sau mistic. De multe ori, pot fi în căutare chiar de aspecte şi acţiuni interzise, mai ales datorită energiei manifestate de planeta Marte, care aduce cu sine energia provocării. Iar pentru că face parte din categoria zodiilor de apă, Scorpionul este şi extrem de intuitiv, motiv pentru care ar putea părea că citeşte gândurile celor din jur, în contrast cu faptul că el se dezvăluie pe sine atât de puţin, şi doar celor cu care are o relaţie extrem de strânsă, aproape intimă.

Receptivitatea este una dintre caracteristicile de bază ale acestor bărbaţi, dată de natura yin a zodiei. Ei pot fi adesea extrem de introvertiţi, sau pot doar să lase această impresie, din dorinţa lor de a nu se dezvălui. Profunzimea poate fi una dintre caracteristicile lor de bază: atunci când este vorba de o activitate de care sunt pasionaţi, de o femeie pe care o iubesc sau chiar de o relaţie de prietenie cu cineva, sentimentele şi implicarea sunt de o profunzime deosebită. Este genul de bărbat care nu suportă superficialitatea, cel puţin nu legat de aspectele sau persoanele care contează pentru el.

Bărbatul născut în zodia Scorpion

La fel ca bărbatul născut în zodia Berbec, şi bărbatul Scorpion este guvernat de planeta Marte. După cum se ştie din cele mai străvechi timpuri, Marte a fost văzut ca zeul războilui, dar şi zeul erosului, al amorului pasional. În cazul nativilor zodiei Berbec, energia emisă este yang, ceea ce înseamnă că energia pasională, sau chiar conflictele şi micile războaie sunt direcţionate spre exterior. În schimb, în cazul bărbatului Scorpion, natura energiei este yin. Asta înseamnă că aceste conflicte (sau chiar mici războaie) fie sunt direcţionate către interior – fiind conflicte cu propria persoană, fie sunt ascunse, ţinute în interior, până în momentul în care nativul nu mai poate şi răbufneşte. Iar când se întâmplă să răbufnească, nu este de dorit să fie nimeni în zonă.

Faptul că energia erosului este una yin, orientată spre interior, îi acordă acestui nativ un magnetism deosebit în relaţiile cu sexul opus. Adesea, bărbatul Scorpion este acela care atrage nenumărate priviri, fără să epateze sau să se bage în seamă. Atrage prin simpla sa atitudine, prin felul său de a fi misterios, care le incită şi le intrigă pe femeile care vor să ajungă să îi elucideze misterele.

Bărbatul Scorpion –  Personalitate

Bărbatul Scorpion şi-a câştigat o reputaţie de bărbat răzbunător şi neiertător. Desigur, această reputaţie este o generalizare care nu se poate aplica tuturor bărbaţilor, dar poate totuşi exista o fărâmă de adevăr, în funcţie de cum înţelege şi utilizează acest bărbat energia planetei Marte. La nivelurile sale inferioare, planeta Marte poate da nativului tendinţe spre agresivitate, furie, pasiuni necontrolate sau chiar răzbunare. Dacă este înşelat (nu doar de iubită, ci şi de prieteni, familie, parteneri de afaceri sau orice altă persoană în care avea încredere) şi se simte foarte rănit, poate recurge la metode de răzbunare. Acestea pot fi foarte diferite în intensitate, în funcţie de natura şi personalitatea individului: se poate să vorbească de rău acea persoană, pentru a-i scădea credibilitatea sau  a-i strica reputaţia, sau poate recurge la gesturi mai dure, în funcţie de tipul de relaţie cu persoana care i-a făcut rău.

Bărbatul Scorpion şi energia planetelor guvernatoare

Totuşi, nu înseamnă că orice bărbat Scorpion care a fost înşelat se va răzbuna. După cum spuneam, răzbunarea ţine de frecvenţele cele mai joase ale planetei Marte, şi nu toţi bărbaţii Scorpion rezonează cu această frecvenţă. Cei care sunt mai armonios dezvoltaţi, care au o viaţă mai echilibrată sau chiar urmează o cale spirituală, mai degrabă manifestă valenţe mai înalte ale planetei Marte, cum sunt determinarea, iniţiativa, curajul, ambiţia sau îndrăzneala. De cele mai multe ori, se întâmplă ca în diferite etape ale vieţii, Scorpionul să rezoneze cu diferite valenţe ale planetei Marte.

Într-o perioadă în care se simte mai împlinit, acest bărbat va avea mai degrabă comportamente legate de asumare şi conşienţă, ambiţie şi iniţiativă, dar în perioade în care nu se simte bine, când are diverse dificultăţi cărora nu ştie cum să le facă faţă, este mai degrabă influenţat de valenţele joase ale energiei marţiene.

În plus, Marte nu este singurul guvernator al Scorpionului. Şi Pluton, una dintre planetele transpersonale, este în domiciliu în zodia Scorpion. Pluton este planeta transformării. Se spune despre Scorpioni că au o putere deosebită de a se transforma, care seamănă de-a dreptul cu o moarte şi o înviere, o reinventare a propriei persoane. Această transformare se întâmplă de obicei ca o consecinţă la un eveniment major în viaţa nativului – fie pierderea unei persoane apropiate, o despărţire extrem de dureroasă, o boală agonizantă, sau orice fel de încercare extrem de dureroasă, pe care reuşeşte să o depăşească. Această putere de transformare se poate exercita şi asupra celor din jur – se întâmplă uneori ca diferite persoane, după ce se apropie de un nativ din zodia Scorpion, să înceapă să aibă deschidere spirituală, sau deschidere spre erotism, sau pur şi simplu să înceapă să se cunoască mai bine, ca efect al acestei interacţiuni cu nativul din zodia Scorpion.

Intuiţia Bărbatului Scorpion

Se spune despre nativii din Scorpion că ar avea al şaselea simţ. Această percepţie este datorată naturii extrem de receptive a acestor bărbaţi, care fac parte din categoria zodiilor de apă, împreună cu bărbaţii Rac şi bărbaţii Peşti. Receptivitatea lor se manifestă printr-o atenţie sportiă la partener, la înţelesul profund al cuvintelor sale şi la observarea gesturilor şi a mimicii, dar merge mai departe de atât. O persoană atât de intuitivă ştie să citească dincolo de măştile afişate, vede ceea ce ineterlocutorul său nu vrea să arate, are o capacitate deosebită de deducţie, înţelegere şi chiar empatie (dacă relaţia cu interlocutorul este o relaţie bună). Bărbatul Scorpion foloseşte această abilitate pentru a-i citi pe ceilalţi, pentru a înţelege ceea ce gândesc şi nu vor să exprime, sau chiar pentru a le citi stările şi emoţiile. Pentru o persoană apropiată, cum este iubita lui sau un prieten drag, un membru de familie, această abilitate ajută mult la crearea unei intimităţi aparte, bazată pe o conunicare de calitate şi o înţelegere reciprocă profundă.

Senzualitatea şi Erosul Bărbatului Scorpion

Tot datorită energiei marţiene, acest bărbat are o relaţie specială cu senzualitatea şi cu erotismul. Magnetismul pe care acest bărbat îl exercită asupra femeilor din jurul său se datorează energiei marţiene, el fiind unul dintre cei mai mari seducători ai zodiacului. Adesea extrem de viril, el are capacitatea de a exercita o putere sexuală deosebită, dar trebuie să fie înţelept pentru a şti cum să o gestioneze. Pentru că are o energie sexuală de nestăvilit, va fi în mod natural predispus să caute modalităţi de a o manifesta. Dacă este vorba de un bărbat nu prea interesat de latura sa spirituală, e posibil să ducă o viaţa amoroasă în promiscuitate, să caute în continuu noi partenere şi noi aventuri. Se poate plictisi de iubita sa, poate ceda uşor noilor tentaţii care apar, chiar dacă asta ar însemna să îşi înşele partenera.

Dar dacă acest bărbat este o persoană mai echilibrată, nu se va mulţumi cu cantiatea şi varietatea aventurilor de o noapte. Va căuta să exploreze noi modalităţi de a consuma energia erotică. Fie va explora noi delicii în dormitor cu iubita sa, încercând noi poziţii, noi jocuri, schimbând locurule în care fac amor, sau găsind noi şi noi picanterii de adus în dormitor, fie va căuta alte medii sau metode în care să îi fie satisfăcută pofta de eros. De exemplu, ar putea găsi inspiraţie în arta erotică – sau chiar să o creeze – vizualizând filme erotice, dezvoltându-şi abilităţi pentru a crea fotografii sau portrete nud, sau alte domenii similare.

La nivelul cel mai elevat pe care îl explorează, şi asta mai ales dacă urmează o cale spirituală, bărbatul Scorpion va căuta legătura dintre energia erotică şi Divin. Aceasta poate fi explorată practicând continenţa amoroasă, transmutarea energiilor sexuale creatoare, sau studiind principiile şi legile divine, şi asumându-şi-le în totalitate. Acestea pot fi concepte cu totul noi mai ales pentru un bărbat născut şi crescut în Europa Occidentală, dar în culturile orientale sunt aspecte larg răspândite, cunoscute şi practicate de nenumărate generaţii de-a lungul timpului.

Dacă acest subiect este cu totul nou pentru tine, şi eşti interesat să îl aprofundezi, îţi recomand celebra carte a lui David Deida – Calea Bărbatului Superior. Pentru că în societatea din ziua de azi poate fi extrem de derutant pentru un bărbat care este rolul său, mai ales având în vedere diversele mişcări cultuare şi politice, această carte poate fi un ghid bun pentru un bărbat care are nevoie de îndrumare legat de modul în care să îşi manifeste masculinitatea.

Menţiune: linkul de mai sus este un link de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra  cartea folosind linkul de afiliere, proprietarul siteului Astrologie-Zodii.ro poate primi un mic comision din valoarea acestei tranzacţii. 

Puterea de transformare şi auto-transformatoare a Bărbatului Scorpion

Celălalt guvernator al Scorpionului, planeta Pluton, aduce acestei zodii energia transformării profunde. De aceea, se întâmplă adesea ca uneori în viaţa bărbatui Scorpion să apară un eveniment major în urma căruia acest bărbat să se transforme complet, să pară o cu totul altă persoană. Poate fi vorba de decesul cuiva apropiat, de pierderea unei relaţii, sau poate fi un eveniment mai mărunt dar cu impact major asupra modului în care acesta percepe lumea. Poate fi vorba de citirea unei cărţi deosebite sau participarea la un curs care îi deschide ochii asupra unor noi perspective.

Tocmai de aceea, se poate să vedeţi un astfel de bărbat care toată viaţa lui a fost un fustangiu, care devine dintr-o dată o persoană extrem de credincioasă sau spirituală. Vă poate da senzaţia unei persoane care a murit şi a renăscut din propria cenuşă, fiind aproape de nerecunoscut. Transformarea poate fi atât de profundă încât cei care îl cunosc pot fi de-a dreptul sceptici, fiindu-le dificil să accepte că cineva îşi poate revoluţiona cu totul fiinţa şi convingerile.

Această transformare înseamnă că nativul a reuşit să depăşească nivelurile inferioare energetice ale planetei Pluton, şi să se deschidă către valenţele superioare ale acesteia. Totodată, aceşti bărbaţi capătă şi capacitatea de a-i transforma pe cei din jur, inspirându-i sau lărgindu-le orizontuile, dar pentru asta, trebuie să se afle la un nivel de evoluţie avansat.

Energia planetei Pluton este extrem de puternică, cuprinzând forţa dinamică a creaţiei şi a distrugerii. În mod simbolic, poate reprezenta uciderea impulsurilor sau emoţiilor cu vibraţie inferioară, pentru a face loc celor de vibraţie mai înaltă. De exemplu, bărbatul Scorpion ar putea ucide propria pasiune pentru relaţii sexuale promiscue, pentru a face loc continenţei amoroase şi implinirii senzuale în relaţia cu iubita sa, dând naştere unei iubiri transformatoare. Energia lui Pluton are puterea să ucidă emoţiile joase, animalice, pentru a face loc unor trăiri elevate, apropiate de Divin.

Bărbatul Scorpion Îndrăgostit
Bărbatul Scorpion Îndrăgostit, imagine de Andrea Piacquadio via Pexels

Defecte ale Bărbatului Scorpion

Atât calităţile, cât şi defectele acestui nativ sunt în strânsă legătură cu energiile furnizate de cei doi guvernatori, dar şi în funcţie de celelalte atribute care definesc zodia Scorpionului. Totuşi, prin defecte nu trebuie să se înţeleagă nişte însuşiri care nu pot fi depăşite sau corectate. Nu ajută nici ca aceşti nativi să îşi scuze comportamentele nedorite, justificând că aşa s-au născut. În general, comportamentele pe care le numim defecte apar atunci când fiinţa trăieşte dizarmonios, când nu îşi urmează chemarea şi nu trăieşte la valenţele superioare ale planetelor sale guvernatoare. Aceste limitări pot fi desigur depăşite învăţând să trecem la un nivel superior de vibraţie, dar primul pas în acest drum este să conştientizăm că avem aceste defecte, pentru a putea lucra la ele. Iată câteva dintre cele mai uzuale:

Rezistenţa la schimbare

Bărbatul Scorpion, asemena bărbatului Taur, bărbatului Leu, şi bărbatului Vărsător, fac parte din categoria semnelor fixe. Semnelor fixe, aşa cum sugerează şi denumirea, nu le plac schimbările. Iar pentru că trăim într-o lume atât de dinamică, adaptabilitatea şi spontaneitatea ne sunt atât de necesare pentru a supravieţui în viaţa modernă, încât lipsa acestor atribute devine chiar un defect. Desigur, faptul că nu face schimbări cu uşurinţă poate avea şi urmări pozitive. De exemplu, are o predispoziţie naturală spre a lega prietenii solide, de durată. Este interesat să formeze o relaţie de durată cu partenera lui, şi îi este dificil să renunţe la relaţia actuală pentru a căuta alta.

Totuşi, un asftel de comportament devine dăunător atunci când este nevoie de schimbare, şi nu face nimic în acest sens. Spre exemplu, chiar dacă este fidel şi interesat de o relaţie de lungă durată, dacă partenera este total nepotrvitită, dacă există incompatibilităţi asupra cărora au încercat să lucreze fără succes, este nevoie de o ruptură, pe care unui bărbat dintr-un semn fix îi este atât de dificil să o facă. La fel şi în alte domenii, cum ar fi locul de muncă: dacă locul de muncă nu îi place, dacă are dificultăţi în mediul de lucru, îi este extrem de greu să renunţe şi să caute altul.

De asemenea, îi este mai neplăcut decât altor nativi să se reorienteze profesional, să caute o nouă meserie sau cursuri de reconversie, care adesea aduc locuri de muncă mai bănoase, şi posibilităţi de avansare. În general, semnelor fixe le este dificil să îşi asume riscuri, având nevoie de stabilitatea, şi nu au garanţia că o vor găsi în noul domeniu sau la noul loc de muncă. Aşa că de multe ori preferă să se complacă pe aceeaşi poziţie ani de-a rândul, acumulând frustrări şi neajunsuri. Iar cu trecerea anilor, le va fi cu atât mai anevoios să facă şi mai mari schimbări.

La acest capitol, toţi bărbaţii din semne fixe, şi mai ales bărbatul Scorpion, au de învăţat lecţia flexibilităţii şi a adaptării de la zodiile mutabile. Bărbatului Săgetător, Bărbatului Fecioară sau Bărbatului Gemeni le este mult mai uşor să facă schimbări şi să îşi asume riscuri. Asta nu înseamnă că acestora le iese totul bine din prima, că nu le este frică sau că sunt lipsiţi de profunzime. Pur şi simplu, schimbarea face parte din natura lor, iar dacă nu fac schimbări suficient de frecvent, devin frustraţi şi nu se pot dezvolta. Şi Bărbatul Scorpion ar avea de învăţat această trăsătură de comportament. Deşi nu îi va veni în mod firesc, natural, va putea totuşi să o exercite în situaţiile limită, atunci când va avea nevoie.

Predispoziţia la depresie, chiar masochism

Această energie plutoniană, a morţii şi a renaşterii, se poate manifesta extrem de dur asupra nativului din zodia Scorpion, mai ales dacă nu o înţelege. În plus, energia lui Marte, a conflictului şi a războiului, manifestată în sens yin poate face ca acest nativ să ducă lupte cu el însuşi, să îl facă să nu se accepte sau să se critice aspru pentru cele mai mărunte fleacuri. Este foarte posibil ca acest bărbat să perceapă energia transformatoare a lui Pluton, să perceapă energia războinică a lui Marte, dar să nu înţeleagă ce se întâmplă, şi să cadă în depresii adânci cărora nici măcar să nu le poată identifica originea sau cauza. Adesea, atunci când au emoţii negative care se acumulează, le dau drumul tocmai în relaţiile în care se pot simţi vulnerabili: în familie, în relaţia de cuplu sau faţă de prietenii cei mai apropiaţi, fără a realiza că din această cauză relaţiile pot începe să se destrame. Tendinţa spre masochism apare atunci când începe să se învinovăţească, mai ales pentru situaţii pentru care nu este el direct responsabil şi asupra cărora nu are niciun control.

Pentru cei din jur poate fi foarte dificil să înţeleagă ce se întâmplă, mai ales pentru că bărbatul Scorpion este atât de secretos, şi cu greu spune ce gândeşte sau simte. Totuşi, stările lui de depresie nu trec neobservate de cei dragi. Unii bărbaţi aleg să se distanţeze pentru a-şi putea gestiona emoţiile în linişte, dar un astfel de comportament poate duce la o ruptură în relaţia de cuplu sau viaţa de familie. De aceea, cei apropiaţi trebuie să se înarmeze cu răbdare şi multă grijă, pentru a-i face loc bărbatului Scorpion să iasă din propria cochilie şi să se expună.

Din cauza faptului că trăieşte fiecare emoţie cu o pasiune mărită, şi pentru că natura sa este extrem de profundă, s-ar putea ca aspectele care îi provoacă stări depresive să pară neplăceri minore pentru cei din jur. Apropiaţilor li se poate părea că este nejustificat să se simtă atât de dărâmaţi din cauza unei situaţii mărunte. Dacă aşa stau lucrurile, ar fi o greşeală să i se comunice asta, pentru că Scorpionul se va simţi neînţeles, şi se va retrage şi mai mult.

În aceste perioade de depresie profundă, bărbatul Scorpion va putea face schimbări drastice, radicale. I-ar putea lua pe nepregătite pe cei din jur cu aceste noi comportamente. De aceea, apropiaţii ar fi bine să poată face diferenţa între situaţiile în care e doar nevos sau supărat, sau situaţiile în care poate manifesta o agresivitate chiar distructivă – în aceste cazuri fiind foarte probabil să pună capăt relaţiilor în care se află. În cazul în care se simte respins, sau dacă nu este inclus într-un anumit cadru din care îşi doreşte să aparţină, s-ar putea să manifeste comportamente neaşteptate.

Aceste stări de depresie profundă sunt dificil de depăşit de bărbaţii Scorpion mai ales din cauza faptului că este foarte greu să le identifice sursa. În cazul în care un nativ se confruntă cu o astfel de criză, un prim pas ar fi apelarea la un psiholog sau psihoterapeut, un îndrumător sau un coach care să îl ajute să îşi găsească răspunsurile la întrebări. Aceste răspunsuri nu i le poate da nimeni, doar el este capabil să le găsească în interiorul sufletului său, dar uneori s-ar putea să aibă nevoie de puţină îndrumare.

Cel de-al doilea pas ar fi orientarea spre o cale spirituală. Urmarea unei căi spirituale, citirea unor cărţi din domeniu, participarea la cursuri sau grupuri ale unor oameni interesaţi de aspecte divine îl pot ajuta pe bărbatul Scorpion să aibă parte de profunzimea de care are atât de multă nevoie. Explorând această cale, el poate ajunge să găsească noi şi noi răspunsuri, şi nenumărate domenii sau informaţii la care în alt mod nu ar fi avut acces. Strânsa legătură dintre zodia Scorpionului şi moarte este adesea amintită, iar explorarea a tot ce se ştie despre moare, din diverse culturi, din diverse perspective sau religii, l-ar putea determina pe acest bărbat să se simtă mai împlinit, să ştie că are un scop, iar curiozitatea şi setea de cunoaştere l-ar putea scoate din abisurile depresiei în care se scaldă.

Moartea fiind în strânsă legătură cu zodia Scorpionului, o altă recomandare ar fi lecturarea cărţilor spirituale despre moare. Spre exemplu, Cartea tibetană a morților poate fi un bun început de lectură pentru a cunoaşte mai mult despre moate în alte culturi. Există numeroase cărţi despre viaţa de apoi sau despre experienţe la limita dintre viaţă şi moarte, cum ar fi Dovada lumii de dincolo scrisă de Alexander Eben, sau Vămile Văzduhului ar fi un alt exemplu, din cultura românească, şi exemplele pot continua la nesfârşit. E suprinzător cât de multe astfel de resurse există pe tema morţii, dar în cultura Occidentală adesea nu ne alocăm timp pentru a o studia mai în profunzime.

Menţiune: linkurile către aceste cărţi sunt de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra vreuna din cărţi folosind linkul de afiliere, proprietarul siteului Astrologie-Zodii.ro poate primi un mic comision din valoarea acestei tranzacţii. 

Fire conflictuală, pasiuni josnice

Puterea de răzbunare a acestui bărbat se manifestă atunci când este receptată cea mai joasă valenţă a energiei marţiene. Desigur, contează mult şi contextul. De exemplu, dacă iubita sau o persoană foarte apropiată l-a trădat, emoţia puternică resimţită va fi un catalizator pentru dorinţa de a-şi face singur dreptate. Dar nivelul de evoluţie la care se află acest bărbat îşi spune aici cuvântul, iar în funcţie de stadiul în care se află, va răspunde sau nu – sau poate va răspunde printr-un comportament mai crud sau mai docil.

Astfel, un bărbat care nu este suficient de echilibrat pe plan emoţional, va reacţiona instinctiv şi va căuta metode să se răzbune. Fie va plăti cu aceeaşi monedă, fie va încerca să strice reputaţia persoanei care l-a rănit, fie va găsi alte metode de a-şi duce la îndeplinire dorinţa de răzbunare. Pentru că este atât de secretos şi de interiorizat, ar putea chiar să îi prijeluiască celeilalte persoane o neplăcere extremă, fără ca aceasta să bănuiască măcar cine este responsabil.

Totuşi, dacă acest bărbat este într-o legătură mai strânsă cu emoţiile pe care le simte, sau chiar urmează o cale spirituală, este mai puţin probabil să reacţioneze atât de instinctiv atunci când i se face rău. Va căuta mai întâi să se înţeleagă pe sine – să vadă de ce se simte în felul în care se simte, ce îi spun emoţiile pe care le trăieşte, iar natura sa yin îi poate fi de mare folos pentru această introspecţie. Mai mult decât atât, ar putea să caute chiar semnificaţii profunde pentru experienţa pe care o trăieşte, văzând în ea semne, mesaje, sau pietre de temelie pe care trebuie să le depăşească pentru a deveni mai puternic.

Bărbatul Scorpion şi Erosul
Bărbatul Scorpion şi Erosul, imagine de Pixabay

Bărbaţii Scorpion – ce femei preferă ei?

Pentru că este un bărbat căruia îi place să deţină puterea, deşi poate nu o arată în mod direct, bărbatul Scorpion vrea totuşi să domine în relaţie, şi se va implica foarte pasional, atunci când găseşte femeia potrivită. Există unele femei care iubesc cu intensitate, şi se vor simţi flatate de flacăra pasiunii acestor bărbaţi, dar pentru altele s-ar putea să fie prea mult, să se simtă sufocate. Ca în orice relaţie, compatibilitatea este cheia pentru ca relaţia să funcţioneze. Dar pentru început, există câteva tipologii de femei care îl atrag în mod deosebit pe acest bărbat.

Femeile care îi oferă amor şi afecţiune

Dacă ar exista un limbaj al iubirii specific fiecărei zodii, atunci pentru zodia Scorpion limbajul ar fi cu siguranţă cel al atingerii.

Dacă nu ai făcut-o deja, îţi recomand să citeşti cartea Cele 5 limbaje ale iubirii. (Menţiune: linkul către această carte e un link de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra cartea folosind linkul de afiliere, proprietarul siteului Astrologie-Zodii.ro poate primi un mic comision din valoarea acestei tranzacţii.)

Pentru bărbaţii Scorpion este extrem de important contactul fizic, atât sub formă de afecţiune, cât şi sub formă de împlinire erotică. Având o atât de puternică energie sexuală, şi fiind ei înşişi extrem de senzuali, ar fi extrem de frustrant pentru ei să iubească o femeie cu care să aibă mai mult o relaţie platonică. Uneori, femeile au prostul obicei de a-şi pedepsi iubiţii, când sunt supărate pe ei, prin distanţare şi refuzul de a face amor. Pentru un Scorpion mai mult decât pentru oricare alt bărbat, o astfel de pedeapsă e de neiertat, şi un astfel de joc nu va funcţiona pe termen lung.

Este destul de simplu să faci un bărbat Scorpion fericit, dacă este atras de tine. Tot ce trebuie să faci este să îi oferi amor de calitate, şi chiar şi cantitate. Deschiderea sa erotică îl face receptiv la noutate, la jocuri, lenjerii, uleiuri aromate sau vizionare de filme erotice. Un cadou deosebit ar putea fi o sesiune foto cu iubita sa în lenjerie erotică, sau un dormitor rezervat la un hotel de lux pentru o noapte în doi într-un cadru intim nou. Important e să existe deschidere şi dăruire pe plan erotic, aspecte pe care le va aprecia enorm. Pe lângă acestea, manifestările afecţiunii fizice – mângâieri, contactul cu pielea, ţinutul de mână – sunt toate aspecte care măresc apropierea faţă de bărbatul Scorpion, dar este important să nu fie făcute în public.

Femeile misterioase

Pentru că este el însuşi atât de misterios şi de atras de ocult, unui bărbat Scorpion îi place să sape, să analizeze, să afle cele mai tainice secrete ale femeii pe care o curtează. Nu este deloc incitant pentru el să aibă o discuţie cu o femeie care îi spune totul de la prima întâlnire, şi nu îi lasă nimic de ghicit sau de analizat. Are nevoie să se lase anumite goluri pe care el să investigheze pentru a putea să le umple. Bărbatul Scorpion este Sherlok Holmes-ul zodiacului. Este mult mai incitant pentru el să fie nevoit să caute să dezlege anumite mistere legate de femeia din faţa lui, decât să i se spună totul pe faţă.

Desigur, asta nu înseamnă că trebuie minţit în mod deliberat, sau că trebuie tot timpul ca femeia să joace jocuri cu el. Totuşi, anumite aspecte omise în unele discuţii şi apoi inserate cu cochetărie, pot aduce sare şi piper în relaţie, pentru a mai condimenta puţin atomosfera. Un bărbat Scorpion este absolut fascinat de o femeie care să rămână într-o anumită măsură o enigmă pentru el, un puzzle pe care el să trebuiască să îl completeze.

Femeile fidele şi devotate

În momentul în care a ales femeia pe care o consideră partenera sa, Scorpionul are nevoie de fidelitate şi de siguranţă în relaţia de cuplu. După cum aminteam mai sus, Scorpionul este un semn fix, de aceea are tot timpul o mare nevoie de securitate, şi nu îi este uşor să facă schimbări majore. De aceea, din momentul în care ales o iubită, nu plănuieşte să o schimbe degrabă. Femeia pe care el o alege trebuie astfel să fie o femeie cu care să poată lega o conexiune profundă, extrem de intimă, şi lângă care să îşi permită să fie vulnerabil, să discute cele mai ascunse frici ale sale, să îşi poată spune îngrijorările, fără să se teamă că va fi judecat sau părăsit.

De aceea, din partea femeii pe care a ales-o de iubită sau soţie, aşteaptă un devotament aparte. Bărbaţii Scorpion şi-au câştigat o reputaţie de gelozie şi posesivitate, mai ale din cauza faptului că sunt exigenţi referitor la devotamentul pe care îl aşteaptă de la partenera lor. Totuşi, nu trebuie să se înţeleagă că iubita lor este o posesie. Mai degrabă, dacă ajung să stabilească o conexiune profundă cu o femeie, se tem să nu o piardă, şi sunt unii dintre ei care nu ştiu să îşi manifeste profunda afecţiune şi iubire decât prin primsa fricii de a nu o pierde.

Pentru a nu ajunge să manifeste asemenea emoţii distructive, este necesar ca partenera să îl asigure de devotamentul său, şi să nu îi dea motive de gelozie. Iubita bărbatului Scorpion trebuie să îi înţeleagă sensibilitatea, şi mai ales faptul că uneori din cauza acestei sensibilităţi emoţionale poate avea reacţii neplăcute, pe care nu le poate controla  – cum ar fi exploziile de gelozie. De aceea, femeia ideală ar fi cea care reuşeşte să îi descopere punctele sensibile, şi este atentă să nu îl rănească – mai ales să nu îi facă rău intenţionat. În plus, pentru a consolida relaţia, ar ajuta să îi reamintească tot timpul de sentimentele pe care le are pentru el, şi să nu îi dea ocazia să o suspecteze de infidelitate.

Bărbatul Scorpion Îndrăgostit

Pasiunea caracteristică Scorpionului creşte în intensitate mai ales atunci când este îndrăgostit. Se spune despre bărbatul Scorpion că acceptă doar cea mai bună femeie posibilă, că nu se mulţumeşte cu puţin. Fiind un semn de apă, trăieşte emoţiile cu o intensitate aparte, şi dă dovadă de o deosebită profunzime. Pe lângă intensitatea cu care trăieşte emoţiile în relaţia de cuplu, este de notat şi natura sa receptivă şi introspectivă, care îl determină să se analizeze, şi să analizeze relaţia în mintea sa.

Atunci când un bărbat Scorpion iubeşte, el simte iubirea din toţi rărunchii. Poate deveni uşor dominant faţă de iubită, mai ales dacă se teme că ar putea să o piardă. Îi place să îşi trăiască iubirea la intensitate maximă, iar unii Scorpioni văd în relaţia de cuplu chiar o oportunitate de transformare, atât a persoanei iubite cât şi asupra propriei persoane

Bărbatul Scorpion este extrem de devotat

Acesta este şi motivul pentru care caută femei devotate. Fidelitatea este în natura Scorpionului, atunci când a întâlnit persoana potrivită. Înainte să o găsească, este foarte posibil să aibă multe aventuri şi experienţe de o noapte, mânate de energia puternică sexuală care îl defineşte. Dar în monentul în care iubeşte, este dispus să renunţe la toate flirturile şi să canalizeze întreaga energie ertoică în relaţia de cuplu.
Devine extrem de protector faţă de iubită, iar cei care nu ştiu să îşi manifeste frumos devotamentul pot aluneca foarte uşor în manifestări de posesivitate şi gelozie. Iubitele se pot baza pe ei, sunt reprezentanţii unui semn fix care  şi ştiu să ofere securitate persoanei iubite. Dar pentru că zodia Scorpionului este o zodie în care se dă totul sau nimic, în momentul în care sunt înşelaţi, renunţă complet la orice legătură cu iubita, rup relaţia fără preaviz şi nu lasă nicio portiţă deschisă pentru reconciliere.

Intimitatea şi profunzimea definesc relaţia de cuplu

Pentru bărbatul Scorpion, este extrem de important să se facă înţeles. De aceea, caută o parteneră cu care să sape în profunzimile fiinţei, cu care să stabilească o intimitate aparte. El nu se va arăta de la început. Mai degrabă va descoase tot ce poate de la femeia din faţa lui, fără a i se arăta câtuşi de puţin. Doar după ce îi capătă încrederea şi consideră că merita investit pe plan amoros, se va deschide şi o va invita să îl cunoască, ducând-o în profunzimi şi arătându-i mistere de care poate nici nu îl credea capabil.

Dacă eşti un Scorpion dornic de autocunoaştere, sau dacă cunoşti un nativ Scorpion şi vrei să legi o relaţie mai intimă cu el, găseşti mai jos serie de recomandări de cărţi care pot descrie şi pot ajuta acest bărbat să se cunoască mai bine, şi să îşi înţeleagă mai bine menirea, sau cel puţin îi pot oferi un punct de plecare.

  • datorită strânsei legături dintre zodia Scorpionului şi Divinitate, prima recomandare ar fi cărţile scrise de Chico Xavier, un medium care a scris o serie de cărţi despre lumea spirituală, precum Viaţa continuă în lumea de dincolo
  • pentru că Erosul este atât de important pentru nativul din Scorpion, pe lângă Calea Bărbatului Superior amintită mai sus, şi cărţile lui Mantak Chia pot fi un bun început.

Menţiune: linkurile către aceste cărţi sunt de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra vreuna din cărţi folosind linkul de afiliere, proprietarul siteului Astrologie-Zodii.ro poate primi un mic comision din valoarea acestei tranzacţii. 

Fotografie featured de Elijah O’Donnell via Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *