Compatibilitate Berbec-Taur ♈ vs ♉

Berbecul este primul semn zodiacal, fiind un semn de foc, cardinal, în timp ce Taurul este cel de-al doilea, fiind un semn de pământ, dintre cele fixe. Uneori se spune că Berbecii sunt cei care încep multe lucruri pe care le lasă neterminate, iar Taurii continuă ceea ce au început Berbecii.

Comunicare ☆☆

Comunicarea la Berbeci este adesea una impulsivă, bazată pe pasiune. Adesea Berbecii pot spune ce le trece prin minte fără să se gândească prea mult. Uneori, pot avea o comunicare destul de infantilă, asemena copiilor care se așteaptă ca părinții lor să le înțeleagă așteptările sau supărările, fără ca ei să aibă nevoie să le articuleze în cuvinte. Și Taurii pot avea o anumită infantilitate în comunicare, dar în cazul lor, comunicarea este una mai rigidă, adesea introvertită. Din această cauză, pot apărea adesea conflicte la nivelul comunicării între nativii din cele două zodii.



Iubire ☆☆☆

Fiind primele două semne zodiacale, compatibilitatea la nivelul iubirii este medie, existând și puncte forte dar și puncte slabe. Există o oarecare asemănare între cele două semne, având în vedere că ambele marchează începutul, chiar dacă Taurul are ceva mai multă experiență decât Berbecul. Ambii privesc viața și iubirea cu inocența unui copil, putând astfel să se înțeleagă reciproc și să se conecteze la un nivel profund. Dezavantajul major este dat de modul pasional în care Berbecul vede iubirea, în timp ce Taurul o înțelege prin prisma frumuseții și purității venusiene. Berbecul poate avea tendințe spre a-și controla partenerul, iar Taurului nu îi place deloc să fie supus.

Pasiune ☆

Vibranța și pasiunea sunt caracteristice Berbecului nu doar în amor, ci în tot ceea ce face. Experimente, experiențe noi, jocuri, ardoare – acestea definesc latura pasională a zodiilor guvernate de Marte. În schimb, Taurul este o zodie fixă, având o preferință pentru rutină și confort, pentru romantism și cuvintele de iubire. Din acest motiv, la nivel erotic compatibilitatea este extrem de scăzută între cele două semne, și e nevoie ca fiecare dintre cei doi să facă eforturi susținute și conștiente dacă vor să susțină o astfel de relație.

Învățare ☆☆☆

Compatibilitatea la nivelul învățării este una medie, întrucât cei doi nativi se aseamănă prin imaturitatea lor – fiind primii doi bebeluși ai zodiacului. Ambii au multe de învățat de la celelalte semne zodiacale, cum ar fi Peștii – care se află la polul opus, și sunt înțelepții zodiacului. Berbecul are de învățat de la Taur să prețuiască iubirea, frumosul și confortul, în timp ce Taurul are de învățat de la Berbec să își trezească focul interior, să pună lucrurile în mișcare și să își înțețească pasiunea.

Planul Material ☆

Taurul este recunoscut ca fiind cel mai comod și confortabil dintre cele 12 semne zodiacale. Apreciază mult confortul și este în mare măsură materialist. El nu este zgârcit în materialismul său, ci pur și simplu are o apreciere deosebită pentru confort, pentru obiecte și posesiuni, pentru mâncare, pentru bani. În acest timp, Berbecul este un spirit liber, care nu și-ar dori să fie legat de un angajament pe termen lung, un credit la bancă sau orice alt tip de cheltuilă. El poate cheltui sume importante în mod impulsiv, și nu este prin natura sa prea econom. Din acest motiv, aspectul material poate genera multe conflicte între cei doi.

Planul  Spiritual ☆☆

Pe plan spiritual, ambele semne au multe de învățat, în mare parte de la semnele jupiteriene Săgetător și Pești. Nefiind niciunul semne spirituale, ambii au de căutat să își dezvolte acest aspect în afara relației dintre ei.

Parteneriat ☆☆

În general, șansele ca un parteneriat să funcționeze între cei doi sunt destul de scăzute. Totuși nu este imposibil să dezvolte o relație decentă de amiciție, colegialitate sau chiar iubire. Dar ambele persoane ar avea nevoie de multă compasiune și empatie pentru a înțelege și a accepta diferențele și defectele celuilalt, și să lucreze constant la îmbunătățirea relației.



Recomandare: dacă ești interesat să citești mai multe despre relații (de cuplu, de familie, de afaceri etc.) îți recomandăm o serie de cărți pe tema compatibilității:

Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus

Marte și Venus se iubesc

Marte și Venus la locul de muncă

Marte și Venus în dormitor

Notă: Linkurile de mai sus este un link de afiliere. Dacă vei cumpăra cartea folosind acest link, proprietarul acestui site va putea primi un mic comision din valoarea plătită de tine.

Imagine de copertă Priscilla Du Preez on Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *