Uranus Retrograd pentru următoarele 5 luni

Azi, 29 August 2023, planeta Uranus își începe mișcarea retrogradă, care va dura timp de 5 luni.

Planeta Uranus – planeta Libertății și a Constrângerilor personale

Guvernatorul zodiei Vărsătorului, Uranus este planeta a cărei energie este în strânsă legătură cu libertatea și, implicit, cu constrângerile.

Atunci când tranzitul planetelor este unul retrograd, contextul este favorabil pentru interiorizare și reflexie asupra propriei persoane. Concret, e un moment bun să ne observăm și să devenim mai conștienți de modul în care libertatea se manifestă în viața noastră.



Întrebările pe care ni le putem adresa pentru a ne auto-evalua libertatea și constrângerile

  • cât mă simt de liber/ă în relația de cuplu? îmi permit să exprim ceea ce doresc, ceea ce gândesc, sau îmi reprim trăirile pentru a nu-i supăra pe cei din jur?
  • dar în relațiile cu părinții/ fații/ copiii/ familia extinsă? care este gradul de libertate pe care mi-l permit?
  • dar în celelalte relații sociale (prieteni, colegi, cunoștințe etc.)
  • la locul de muncă/ la școală, care este gradul meu de autonomie? pot să acționez cum cred eu mai bine, sau mi se impune de alții ce direcție să iau?
  • cine îmi îngrădește libertatea? există figuri de autoritate în viața mea (șeful, partenerul, un părinte) sau eu însumi îmi pun limite?
  • îmi permit să îmi urmez pasiunie? dacă da, cum o fac? dacă nu, ce mă împiedică?
  • care este relația mea cu propria disciplină? poate nu am suficiente limite personale. ar fi nevoie de mai multă disciplină? de un orar fix care să mă motiveze să prioritizez ce e mai important? de o dietă strictă pentru a nu mai ronțăi alimente care îmi sunt nocive? pentru a dormi la ore potrivite, a face sport și a avea grijă de mine?
  • am discernământul de a comunica doar ceea ce e potrivit, fără a întrece măsura și a nu-i răni pe ceilalți? ceea ce le spun altora le e de folos, sau refulez doar fără a mă gândi la modul în care îi rănesc?



Uranus retrograd și gândirea limitată

Tranzitul retrograd al lui Uranus poate fi un bun prilej de introspecție și către ariile în care suntem limitați în gândire:

  • poate am fost un părinte exemplar, și nu avem deschiderea spre stilurile de parenting folosite de copiii noștri. Poate fi timpul să începem să ne deschidem spre evoluția pe care o aduc generațiile noi
  • poate am fost un expert în domeniul nostru de activitate, și ne este dificil să acceptăm că orice domeniu poate deveni depășit, și e nevoie să învățăm abordări și tehnologii noi pentru a ține pasul cu progresul
  • pe baza experiențelor trecute, poate avem prejudecăți legate de anumite persoane, anumite stiluri de a trăi sau a face lucrurile. Este acum momentul să ne gândim dacă e cazul să acceptăm, și poate chiar să adoptăm și noi, stiluri noi de a trăi.

 

Depășirea zonei de confort

Retrogradația lui Uranus poate fi un prilej foarte bun de a depăși zona de confort. Chiar dacă ne este teamă să încercăm lucruri noi, această perioadă este prielnică noilor experiente, și vom avea în spate susținerea Univerului, dacă ne dorim să depășim limitările pe care le avem.

Poate fi un prilej inedit și pentru a depăși blocaje din trecut, care nu își mai au rostul în prezent, și pentru care consumăm energie să le tot cărăm în cârcă.

 



Imagine de  ZCH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *