Această seară va fi marcată de un eveniment deosebit și rar, întrucât vom avea o Lună plină în Scorpion, în același timp cu un fenomen de eclispă de lună.
Luna plină în Scorpion
Luna plină din luna Mai se mai numește și Luna Plină a Florilor (numele lunilor pline sunt în strânsă legătură cu perioada anului specifică, motiv pentru care, cea din luna Mai este asociată primăverii).
Perioadele de lună plină sunt perioade asociate emoțiilor extreme, momente în care emoțiile reprimate au posibilitatea să iasă din subconștient și să fie revelate la suprafață. În anumite culturi, diverse ritualuri sunt interzise în nopțile cu lună plină. Este interzis chiar și să se facă dragoste în aceste nopți – contrar credințelor romantice – deoarece în perioadele cu lună plină suntem extraordinar de receptivi, inclusiv la emoțiile și stările negative, putând chiar să asimilăm trăirile negative și energiile joase ale partenerului.
Scorpionul este zodia misterului, a senzualității și a erosului. Guvernatorul Pluto aduce transformare, moare și renaștere în ființa noastră. Din acest motiv, o Lună plină în această zodie va amplifica planul emoțional și va scoate la lumină, din subconștient, aspecte pe care nu le-am tratat la momentul potrivit, care se cer observate, analziate și transmutate.
Eclipa de Lună
De asemenea, perioadele de eclipsă sunt perioade de introspecție, auto-analiză și asumare a ceea ce suntem. Este indicat ca în timpul eclipselor să facem meditații, să contemplăm viața sau să reflectăm la valorile noastre, la încercările din viața noastră și la ceea ce ne dorim. În perioadele de Lună Nouă, este bine să ne creăm așteptări și să stabilim obiective cât mai clare, să plantăm semințele a ceea ce dorim să rodească în viața noastră.
În schimb, în perioadele de Lună plină, este momentul să ne oprim și să studiem rodul a ceea ce am semănat, pentru a ne da seama dacă dorim să continuăm în direcția stabilită, să schimbăm traiectoria, să investim mai mult sau mai puțin.
Energia eclipselor ne poate aduce – dacă suntem receptivi și deschiși – revelații, informații sau claritate. Poate am petrecut mult timp punându-ne întrebări, frământându-ne sau căutând dezlegarea unor dileme. Dacă reușim să ne relaxăm, în timpul unei eclipse avem mari șanse ca subconțientul – sau Universul sub o altă formă – să ne trimită exat răspunsurile de care aveam nevoie.
Efectele Lunii pline în Scorpion suprapuse cu Eclipa de Lună
Momentul actual este un moment oportun pentru transformare sau chiar renaștere. Iar pentru ca o renaștere să poată avea loc, este necesar să ucidem vechiul ego, pentru a lăsa loc noului nostru sine să se nască și să se dezvolte.
Având în vedere că Luna este poziționată în Scorpion, avem un context extrem de oportun pentru a lăsa loc emoțiilor să curgă, și pentru a ne deschide față de propria intuiție.
De asemenea, este posibil ca în etapa de Lună Nouă să ne fi stabilit prea multe obiective, iar acum să ne simțim copleșiți. Indicat ar fi să contemplăm asupra momentului prezent, să ne dăm seama în ce stadiu ne aflăm, și în ce scopuri ne vom canaliza energia în săptămânile care urmează.
Totodată, acest moment este un bun prilej pentru a renunța la atașamentele și așteptările care ne consumă energia și nu ne priesc. Poate fi vorba de a renunța la atașamentul la o persoană, o relație, sau un anumit țel impus, care pare să nu se realizeze. Dacă vom izbuti să ne relaxăm, ceea ce Universul a pregătit pentru noi va ajunge la noi în mod nemijlocit.
Scorpionul este în strânsă legătură cu misterul, motiv pentru care, în această perioadă este posibil ca anumite secrete sau aspecte ascunse să iasă la suprafață. Indiferent dacă e vorba de informații pozitive sau negative, acestea au rolul de a ne ghida spre calea pe care o avem de urmat în viață. Totodată, aceste secrete pot veni și dinspre propria persoană. E posibil să ne mințim pe noi înșine legat de anumite aspecte, iar momentul de eclipsă lunară în Scorpion este un moment în care vom fi puși față în față cu adevărul nostru, obligându-ne să lăsăm în urmă minciuna de sine.
Superluna
Această conjunctură astrologică este o Super Lună, fenomen care apare cam o dată la doi-trei ani. Din acest motiv, energia momentulu și acțiunilor de acum pot impacta următorii noștri ani, motiv pentru care este extrem de important să gestionăm cu înțelepcțiune emoțiile care ies la suprafață. Scopul principal este acela de a face pace cu aspectele asupra cărora nu avem control, de a le accepta așa cum sunt, și de a schimba doar ceea ce stă în puterea noastră.
Imagine de copertă: Abed Ismail on Unsplash